Fusese pentru prima dată când îl văzusem plângând. Și plângea în hohote. Nu credeam că e posibil așa ceva... Dar da...a plâns.. pe moment mă bufnise râsul,iar mai apoi am încetat. Nu juca teatru așa cum pretindeam eu. El se prăbușise. Lumea mea,căci el e lumea mea, se prăbușise... Era un dezastru absolut. Plânsul lui, rugămințile lui,acea stare...Vai...puteam să o asemăn cu o moarte spălată.
Atunci mi-am zis ”Nu trebuie să moară. Nu! Mai bine dispar eu. Cum să fac asta?! Doar într-un singur mod se poate : să mor eu. De tot,definitiv,de-adevăratelea.
Vorbea cu mine și nu-l mai auzeam. Mă gândeam cum să fac asta. Îmi trebuie un plan... un interval scurt de timp care nu e ocupat cu vreo idioțenie.
În drum spre magazinul de pastile gândurile mă năpădiseră. Erau atât de multe așezate pe raft... Fel de fel de stupizenii inventate de mediocrii pentru a se îmbogăți. Însă,niciun preț nu era afișat. Eu urmam. În momentul acela mi-a scos în evidență acel N. ”Ăla îl iau.” Vânzătoarea se uita la mine cam nedumerită. Tremuram,transpiram...Dacă își dă seama de ceea ce vreau să fac?
”34 de lei.” zise ea. ”34 de lei?...Atât costă efectiv...moartea mea? E prea putin.” Dar pe urmă m-am gândit la iubire...pe cine am iubit,pe cine iubesc și de ce. Și cel și cel mai mult decât pe mine și decât pe oricine altcineva îl iubesc pe el. De ce? Simplu! Pentru că el mi-a dat viață,ține cu mine,știe ce gândesc,mă cunoaște prea bine,mai bine ca mine,are încredere în mine,știe ce vreau fără să mă întrebe,mă ajută,îmi este alături și nu mă minte și...tot! Dar mai ales mă iubește. Merită să mor pentru el. Nu îmi este frică.
Poate sunt egoistă. El cu cine mai rămâne? Cu umbra amintirii mele? Dar l-am făcut să sufere cum nu a suferit vreodată cineva. Nici cum Eminescu nu a suferit după al lui Luceafăr... Dar are poze. Dacă i se face dor de mine mai poate arunca un ochi pe ele...poate până când uită de propria existență...de propria trăire. Mă voi asigura că lacrima care îi va aluneca anevoioasă pe obrazul îmbătrânit de vreme se va transforma într-o perlă. Cea mai de preț perlă! Unică și de neînlocuit,asemenea lui. va fi cel mai bogat. Asta e răsplata mea,deşi... e atât de puţin și e un lucru atât de neînsemnat. Merită tot,orice există și ce nu. pentru că totul se rezumă la iubire. Îl iubesc! Și îmi pare atât de rău că nu am suficientă ambiție să îi demonstrez asta. Dar mă voi strădui și mă voi chinui să pot să îi demonstrez că e așa cum vrea el. Niciodată nu ma voi da bătuta. El mă motivează...îmi dă motive ca și eu să îmi doresc mai mult. Dacă nu ar fi existat m-aş fi lăsat bătută cu mult timp în urmă.
N-ul s-a terminat...L-am luat pe tot. Deja amețesc...Începe. Nu te face să te simţi tocmai relaxat... Muşchi-mi sunt toți încordaţi,apoi mi se înmoaie deodată. Sucul meu gastric nu mai acționează. N-ul vrea să iasă cumva,dar nu îl las. Stai! Stai acolo! Du-mă departe să nu mă mai pot întoarce! Tremur din toate încheieturile,iar respirația mea parcă este mai greoaie ți...visez!
Am ajuns în Iad. Trebuie să mă prefac că sunt asemenea lor ca să nu ma tortureze... Vai! Câtă răutate! țipete,alcool,sex...bătăi...Nu mai pot! Sunt în pragul disperării și cam începe să se observe chestia asta.
Mî eliberez. Fug...Nimeni nu ma primește. La o casă albă mă adăpostesc cu acordul proprietarului. Mă simt oarecum în siguranta,dar teama nu dispare.
Mă plimb anevoioasă pe plaiul înverzit și văd un corcoduș...cu corcodușe galbene. Ramurile erau atât de mari și atât de grele încât acoperea o parte din acel plai...și mă las acoperită de umbra lui...
Fructele usnt atât de zemoase și gustoase...Dar parcă ceva mă oprea să mai respir. Mă sufocam și se lăsase întuneric...foarte întuneric. Se mai vedea doar o luminiță albă, dar era prea departe pentru a mă mai salva.
Lângă mine...da...era îngerul meu. Mă așez cu capul pe pieptul lui...eram întinși pe iarba întunecată feriți de razele soarelui,feriți de orice. ”Nu ai putut să stai departe de mine,nu-i așa?” Dar eram mult prea moleșită să mai răspund. Simțeam că mor...efectiv că mor în vis. Mă ia, mă rostogolește...se rostogolește împreuna cu mine...spre lumina și...aer.
M-am trezit...în pat,speriată. De ce nu am murit? Sunt doar norocoasă...Dar puterile oricum mă părăsiseră demult,iar în mintea mea o singură propoziţie răsuna "Nu puteai să stai departe de mine,nu-i aşa?" ...
