Un vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi

"Tatăl nostru care eşti în ceruri
Am uitat numele tău
Am ucis împărăţia ta
Fără voia ta
Cerul negru
Aşa e şi pe pământ
Pâinea noastră cea de toate zilele
Ne batem pe ea astăzi
Şi toţi profită de greşelile noastre
Şi nici noi nu iertăm greşiţilor noştrii
Şi ne ducem cu toţii în ispită
Căci din noi izvorăşte ce-i rău
Amin."

Deliric1 - Negru

Mic jurnal :

5 februarie 2011

     Când mă gândesc la ce am suferit şi la cât am pătimit în viaţa mea, deşi scurtă, mi se pare că am trăit degeaba. Unii oameni trăiesc zeci de ani, şi totuşi, când închid ochii, pot spune că au trăit aievea, căci au fost doar nişte simpli trecători prin viaţă.

     În schimb, pe mine, viaţa m-a învăţat că iubirea adevărată nu moare niciodată din sufletul omului, ba chiar ne însoţeşte şi dincolo de ea. Niciodată tu nu ai dispărut din viaţa mea. Mă abăteam pe la câte-o inimă singuratică, întocmai ca a mea, din ce în ce mai speriată deoarece mă gândeam că voi uita cum se iubeşte. Iar când nu găseam ceea ce îmi doream, simţeam cum deodată în sufletul meu se prăbuşesc toate clădirile monumentale, clădite de-a lungul relaţiei, cu zgomot înfiorător de cuvinte stoarse din adevăratul sens... În urmă nu rămâneau nici măcar ruinele. Doar tu ai putut să le laşi şi, probabil pentru altcineva nu mai era loc. Pentru a le putea reclădi, am avut nevoie de tine, iar acum sufletul meu e reîntregit că îmi eşti din nou aproape.
     Acum stau în pat, iar când încerc să închid ochii îmi apari tu. E minunat să te ştiu lângă mine, dar îi deschid repede, căci un vis e o amăgire. Nu gândi greşit. Ador să te văd chiar şi când nu eşti lângă mine, dar eu vreau totul real. Te iubesc!


14 februarie 2011
     Acum e altfel, ştiu ce este...ştiu... Acum ştiu ce îmi doresc, iar acel ceva eşti tu.
     Mi-am dat seama că cel mai dureros lucru e să te pierd. Am auzit că iubirea e doar un vis fără de rost, dar tu ai dovedit contrariul.
    Singurătatea ar începe să mă doară...şi aş începe să sper. Ar putea să treacă zile, săptămâni, luni... Nu aş avea decât urmele tăcerii tale, dacă te-aş pierde, pe care timpul s-ar încăpăţâna să le şteargă. M-aş lupta cu timpul, dar degeaba... Tu vei rămâne; prezenţa ta m-ar urmări peste tot.
     Am crezut în tristeţe, dar niciodată în fericire, până acum... Tu eşti fericirea mea. Ai reapărut pentru a-mi reda speranţa de care sufletul meu avea nevoie să poată simţi că sentimentul de bucurie şi iubire este, defapt, nemuritor.
    Dragostea, frumosul, fericirea...le-am descoperit prin tine. Le iubesc mai sus de sus şi le răsar de la apus.
    Te iubesc doar pe tine!


15 februarie 2011
    Când nu eşti lângă mine timpul se scurge anevoia, cu picătura. Acum te iubesc numai pe tine; niciodată nu am mai iubit aşa, iar altul nu va putea sa-ţi ia locul niciodată şi cu niciun preţ.
     La urma urmei, tu eşti cel care mi-a tulburat sufletul de nu mă mai regăsesc. O putere neînţeleasă, dar pe care o simţim cum pluteşte în jurul nostru ne reglementeză viaţa dincolo de cea conştientă. Această forţă a dragostei porunceşte ca tu să fi al meu, iar eu a ta pentru a nu tulbura cerul iubirii.


21 februarie 2011
     Eşti cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat vreodată. La tine nu aş putea renunţa niciodată şi nici nu aş vrea nimic în schimbul tău. Doar pe tine te iubesc...şi te iubesc foarte mult.


1 martie 2011
     Fără tine nimic nu e. Indiferent că e miez de zi sau miez de noapte, eu te aştept...te aştept să vi printre şoapte, te aştept mişcată de mândrie şi simţind cum creşte în inimă iubirea stăpânitoare, iubirea ce pecetluieşte soarta oamenilor. De câte ori evoc opririle în loc în ochii tăi, simt o neînţeleasă emoţie, aproape că mă desprinde de realitate. Iubirea mea faţă de tine nu încape într-o definiţie sau în nişte cuvinte simple. Trebuie să o simţi pentru că ceea ce spun, chiar dacă nu e destul şi exprimat cum trebuie, este adevărat... Defapt, e mai mult decât adevărat, e ceva...mai mult nu pot să zic decât că te iubesc mai mult ca orice.


5 martie 2011
     Poate temperatura prea ridicată care nu a scăzut nici acum m-a făcut să văd unele lucruri pe care probabil le-am observat, dar nu mi-am dat seama de ele. Stau şi analizez fiecare secunda petrecută cu tine şi îmi dau seama că traiul meu nu este degeaba.


19 martie 2011
     Dacă el m-ar suna şi mi-ar spune că nu mai există nicio şansă la tot ceea ce a fost, atunci eu aş înceta să mai exist, căci aş crede că în aceşti ani am aşteptat degeaba...că am aşteptat să văd cu proprii mei ochi că după se află doar dureri îngrozitoare, nemărginite şi chinuri nemaiîntâlnite. Fără el nimic nu e, nimic nu există şi  nimic nu mai are rost.


21 martie 2011
     Nu voi trăi până la nesfârşit. Vreau să profit de viaţă şi vreau să am parte de tot ce e mai bun şi frumos , iar prin faptul că tu eşti în viaţa mea, asta o face perfectă.


31 martie 2011
     Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu cunoaşte nicio limită. E preferinţă sinceră. Nu voi putea să te iubesc cu sila. Te iubesc pentru că singura care-mi poate impune asta este inima mea. Nu pot spune ca voi avea zile îndeajuns de multe încât să văd că dragostea nu are limite, dar mă va urma şi apoi, căci ştiu că ceea ce simt eu pentru tine are orizonturile nemărginite. Ca stelele ce fac noaptea mai minunată, aşa străluceşti tu asupra mea. De fiecare dată când simt iubirea faţă de tine îmi dau seama că e o iubire pură. Sunt atât de mândră că te am lângă mine..e ca şi cum Raiul e pe pământ cu sentimentele ce s-au născut în mine. Simt cum pe lume suntem doar eu şi tu...noi. Nu pot să-mi iau gândul de la tine. Tot ce contează e că te am şi te iubesc!


2 aprilie 2011
     Îmi pare rău, dar eu nu pot să fiu cu cineva căruia nu îi pasă de mine. Nu e vorba că eu nu mai simt nimic pentru tine, dar tu eşti mai fericit alături de prietenii tăi, aşa că nu vreau să te mai deranjez. Firea mea e una dintre acelea care şi-ai afla bucuria şi în cele mai nemărginite suferinţi dacă ar ştii că din ele ar fi stors o cât de mică mulţumire pe seama fiinţei iubite. Tu nu apreciezi asta. Şi, nu în ultimul rând, iar pleci şi nu mai vreau să trăiesc aceleaşi întâmplări ca acum câţiva ani. Tu ai ocupaţiile tale, iar eu am o anumită vârstă la care îmi doresc să-mi am iubitul aproape de mine....tu nu eşti. Crede-mă, nu m-am plictisit de tine şi niciodată nu aş putea.


14 aprilie 2011
     Ţi-am zis de la început că îmi dau seama prea uşor când cineva mă minte, iar dacă nu sunt sigură de asta, mai devreme sau mai târziu tot aflu. Nu mă iubeşti, iar eu te urăsc! Te rog, uită că noi am fost împreună, uită tot ce am făcut, uită tot. Absolut tot! Mai simplu : Uită că măcar exist!


Altă zi, alte gânduri....2011
     Uneori mă întreb ce se petrece acum în mintea ta sau ce gândeşti tu acum. Poate te gândeşti la mine, poate te gândeşti la cât de rău îţi pare sau poate nu e nimic în mintea ta pentru că pur şi simplu nu îţi pasă!!!
     De câteva zile, continuu, mi se derulează tot în minte. De când am fost împreună şi până când totul s-a sfârşit, fiecare detaliu, fiecare gest, când m-ai sărutat prima oară...chiar şi când mi-ai zis pe facebook prima oară "nasol...sau ba nu că poţi să intri pe net". Practic, am puterea să resimt fiecare emoţie trăită alături de tine. Acum am puterea să-mi reamintesc chiar şi de acum 4 ani, exact tot ce s-a petrecut, când şi cum mă gândeam la tine. Ştiu când ne-am certat prima oara, îmi amintesc chiar şi reacţia celorlalte când m-au văzut alături de tine. Clar, mă urau. Însă, nu am vrut să cred că tu m-ai minţit în halul acela...chiar nu vreau să cred cât şi cum m-ai înşelat. Nici nu vreau să-mi amitesc. E singura chestie pentru care te urăsc. Dar te urăsc atât de mult cum nu te-am iubit mereu!
     De fiecare dată când închid ochii, îmi imaginez cum stau în faţa unui ecran enorm...şi privesc atât de îndurerată acele momente, şi încep să plâng, să tremur şi să regret... Iar în acel moment iau o bâtă şi zdrobesc ecranul. Cioburile care le văd căzând parcă îmi dau o satisfacţie sufletească... Dar apoi privirea mi se îndreaptă înapoi şi văd că amintirile rămân, chiar mai vi ca niciodată.
     Înăuntrul meu se dă o bătălie....între conştiinţa mea şi între realul care mă înconjoară. Uneori, vreau să câştige conştiinţa pentru că ea e singura care te vrea înapoi. Dar,uneori, îmi doresc din tot sufletul meu să câştige realul pentru că numai el ştie că tu m-ai minţit. Iar asta doare... Şi ce doare cel mai tare e că tu nu faci nimic, deşi ai spus că nu vei sta degeaba... Dar nu îţi pasă!
     Nici nu ştiu dacă tot ce mi-ai spus pe parcurs e adevărat...


5 mai 2011
     Nici nu am avut timp să sufăr... Nici nu aş avea de ce. Tot ce mai ştiu în ziua de azi e că te urăsc şi ÎMI DORESC ca tu să nu fi existat niciodată. Nu mă mai regăsesc.
     Sunt pustie.


21 mai 2011
   Încep să mă urăsc din ce în ce mai mult. O dorinţă arzătoare am avut de curând... Şi a fost singura care s-a îndeplinit. Nu mai vreau nimic din ce a fost şi nimic din ce este.


august 2011
     Am uitat tot. Am băgat totul într-un sertăraş, dar nu am cheia.... Întotdeauna se va putea deschide oricând doreşte. Iar asta mă sperie.
     Vreau să găsesc absolutul.

Fără frică, fără milă, fără suflet...

"Şi el e emirul, şi toate le are...
E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu,
Dar zilnic se simte furat de-o visare...
Spre Meka se duce cu gândul mereu,
Şi-n faţa dorinţei -ce este- dispare-
Iar el e emirul, şi toate le are."

Al. Macedonski

   E atât de simplu, atât de firesc... Pentru a exista cu adevărat acel sentiment de iubire şi să fie şi puternic, nu trebuie ca doar el să o întrepătrundă pe ea sau, de asemenea, ea să îl întrepătrundă pe el. E nevoie de o întrepătrundere reciprocă astfel încât, atunci când se unesc cei doi să formeze un tot unitar, o singură persoană...el şi ea ce se topesc într-un înger. Pentru un raţionament perfect trebuie să  fie un echilibru între trup şi suflet. Ceea ce ar trebui să se nască între cei doi  ar trebui să se numească "Iubirea Luminilor"...iubirea, care pune accent pe idealul uman şi lumina deoarece semnifică raţiunea şi cunoaşterea adevărului.
     "Ce simţi când trăieşti?". O întrebare la care toţi ar răspunde diferit. Dar "Ce simţi când iubeşti?" ... O altă întrebare cu răspunsuri la fel de diferite, dar cu acelaşi sentiment. Tocmai de aceea dragostea e frumoasă, nu are limite.
     La prima întâlnire,ne-am spus multe, nu încape îndoială. Dar câte ne-am spus sunt greu de povestit. Ce este fapt e că înainte ca eu să-ţi fi zis ceva, privirea mi se încărcă de sufletul tău...căzuse în el ca un porumbel în ghearele uliului, ca un soare ce scapă din osil şi alunecă în nemărginire. Şi când buzele ţi s-au mişcat să îmi vorbeşti, graiul ţi se făcu de miere şi vin. De miere pentru că se asemăna cu dulceaţa florilor, şi de vin pentru că mă îmbăta ca un must stors din struguri. Cuvintele pe care mi le aruncai păreau că sunt ale soarelui şi că se auresc ca grânele în vremea secerişului. Împrejurimile ce îmi pieiră în aceeaşi vreme din ochi, m-a făcut să cred că pe pământ nu mai este nimeni decât noi doi. Cât despre deosebirile lumeşti în care ne născuserăm şi ce ar fi trebuit să ne despartă pe veci, ele se şterseseră.
    Zilele ce s-au scurs de atunci se deşirară, îşi sporeau miresmele şi îşi spuneau, cu ajutorul văzutelor şi nevăzutelor, cuvinte pe care oamenii nu le aud, dar ce sunt însuşi glasul florilor de mai. Când mă uitam în ochii tăi simţeam că străbat un necunoscut care avea să devină din ce în ce mai cunoscut, parcă străbăteam în adâncimile mării ceva ce ar fi trebuit să am demult, dar care tot întârzia să apară.
     Începusem să mă uit, să uit de mine, iar asta îmi cladea o dorinţă şi mai mare de a te simţi în fiecare secundă lângă mine, să vi să mă încâlzeşti şi să mă iubeşti.
     Lucrul de care mă feream cel mai mult era tocmai cel de a mă lăsa în voia mişcărilor ce mă tulburau, şi, cu toate astea, cu tine nu mi-a păsat ce şi cum făceam. Mi-era teamă ca nu cumva să fi şi tu vreun trecător pe care aveam să îl pierd îndată ce iubirea e în floare. Te-ai aşezat atât de adânc în sufletul meu încât nimeni nu va putea să mi te smulgă de acolo.
     Zi de zi vreau să mă trezesc lângă tine, să fi acolo când deschid prima dată ochii, să fi prima persoană pe care o văd odată cu răsăritul. Vreau să stau lângă tine, să stăm îmbrăţişaţi, să-ţi simt bătăile inimii. Pot să-ţi împărtăşesc iubirea pe care am păstrat-o atâţia ani. Eşti muzica ce-mi face inima să danseze de bucurie. Fără tine ar fi totul un nimic.
    Dacă fericirea se caracterizează prin echilibru, proporţie şi armonie, tu porneşti dintr-un sentiment mult mai profund, iar stările produse de tine mă induc în visare, trăire în extaz şi amor.
     Când te văd...când te simt...ceva în mine trezeşte un fior care se tot aprofundeză, de parcă hormonii mei au luat-o razna, iar atunci îmi doresc mult mai mult. Ce frumos e când îmi apari şi în vis!
    Nu m-am gândit niciodată că mă voi lăsa sedusă de ochii tăi de o culoare izbitoare. E un auriu remarcabil amestecat cu un strop de maro şi care sunt plini de viaţă şi dragoste. De câte ori privesc la ei, acolo, în adâncul viselor tale, văd o altă viaţă, de parcă tu ai da naştere la tot... În ei mă regăsesc, ei îmi oferă căldura şi dragostea de care am nevoie şi de care m-am ferit până acum de frică să nu fiu rănită în vreun fel sau altul. Am încredere în ei. Ştiu că vor putea să îmi lumineze calea în întunericul în care m-am ascuns. Nu i-aş da pentru nimic în lume.
     Aş vrea să te asemăn cu primăvara când totul reînvie, cum tu ai reînviat ceva în mine...primăvara când totul e minunat şi totul prinde viaţă, şi cerul este mai senin şi albastru, un albastru atât de fermecător.... Dar nu aş face asta deoarece primăvara e trecătoare şi cu timpul se pierde.
     Poate ar trebui să te asemăn cu un ghiocel ce răsare gingaş şi vitez printre zăpada rece...atât de imaculat, perfect... Dar fiind doar o floare, se va veşteji şi se va duce, iar eu nu vreau să te pierd.
     Un animăluţ sau un fluturaş să fi care să zboare în preajma mea şi să mă înnebunească de iubirea lui, dar odată cu iarna îngheaţă.
     Mai bine să fi un trandafir cu un roşu ce datează încă din vechi timpuri şi a fost pe entuziasmul tuturor...trandafirul, cu un parfum extraordinar care te induce în cele mai exotice şi neimaginate vise... Dar mă vei răni, căci spinii tăi dor...
     Totuşi, ştiu că de vei fi doar tu, vei putea să mă faci fericită...atât de fericită cum nu sunt toate la un loc.
     Nu există lucruri care să se întâmple dintr-o dată, ci numai lucruri pe care le faci să se întâmple.
     Aş putea sta ore întregi doar gândindu-mă că suntem aproape unul de altul...că fiecare particulă din mine te absoarbe şi îţi simte atingerea ta caldă. Nu vreau să am nisip în mână care să se strecoare printre degetele mele puţin câte puţin, iar mai apoi să te pierd de tot.
     Înainteză, suferă, cucereşte, rabdă... Noi doi am putea fi un întreg, un complet căruia nu îi va putea lipsi nimic.
    Dar când te-am întâlnit....nu erai rece, nici în clocot. O, de ai fi fost rece sau în clocot... Iar când nu te uitai la mine te analizam. Erau secunde preţioase în care te observam... Nu mă mai săturam de tine.
     Şi când a venit vremea să ne luăm rămas bun, minutele în care eram departe de tine nu se asemănau cu nicio singurătate; erau parcă o oază într-un deşert de pasiune, de plăcută oboseală şi zadarnică ardere. Ce facem în timpul vieţii are ecou în eternitate.
    Fără frică, fără milă, fără suflet...
    Sfârşitul nu mai există. Eternitatea s-a născut. Infinitul e aproape doar pentru cei care nu ştiu să iubească...Pentru mine e departe.
    Tu eşti iubirea faţă de care mi-am deschis sufletul, iar tu vei rămâne în sufletul meu pentru totdeauna.