luni, 27 decembrie 2010

Vreau o seară de mai

Da, aşa e ... La sfârşitul lui decembrie eu vreau o seară de mai pentru că luna mai e perfectă. Nu e nici prea frig, nici prea cald, iar mireasma pomilor înfloriţi îţi dă acel fior care te face să te simţi fericit şi plin de viaţă. Ador serile de mai când adie vântul uşor prin păr şi şuieră uşor la ureche parcă şoptindu-mi şoapte de amor. În luna mai totul e mai viu, toţi parcă sunt plini de dragoste şi o şi oferă în dar... Pur şi simplu nu mai am cuvinte... Doar aştept să treacă iarna grea şi să vină acea seară mult dorită de mai.



















 

vineri, 24 decembrie 2010

Poveste de Crăciun

Sfârşitul e cam tras de păr şi l-am cam scris obligat-forţat. Enjoy! :)

Într-un loc părăsit şi prăfuit totul e sobru. În toate colţurile,chiar şi în cele mai ascunse şi nevăzute predomină pânza de păianjen. Camerele sunt întunecate, iar totul este vraişte. Lucrurile nu mai sunt la locul lor şi nici razele soarelui nu mai au puterea de a străbate geamurile murdare. Iar cei ce domnesc peste acest tărâm al uitării sunt lucrurile pe care oamenii le cred nefolositore şi expirate.
Pe de altă parte, într-un alt cămin,o casă mare aşezată undeva, izolată, lângă pădure, focul arde în sobă,totul e curat şi strălucitor iar înăuntru miroase a prăjituri abia scoase din cuptor. Aici locuieşte o familie înstărită. Singurul lor copil,o fetiţă, care abia trecuse puţin de vârsta de 10 ani, i se oferă tot ce îşi doreşte şi aşa,încetul cu încetul a devenit foarte răsfăţată.
Dacă te uiţi de prima dată la ea pare un îngeraş. Are părul auriu şi aşezat în bucle uşor şi frumos ondulate. În ochii ei se poate vedea marea, e un albastru lin şi curat. Chipul ei angelic te duce uşor cu gândul că această fetiţă mică şi atât de frumoasă nu ar putea face nimic şi nimănui rău. Dar în spatele acestor aparenţe, acest copil e extrem de hotărâta ce vrea iar dacă nu îl obţine ţipă şi bate cu pumnii până i se oferă ceea ce ceruse.
Mai e o zii până la Ajunul Crăciunului când totul ar trebui să fie ca într-o poveste. Fetiţa cea blondă îşi doreşte o păpuşă extrem de scumpă, însă părinţii acesteia nu îşi mai permit aşa ceva. De nervi şi pentru că vroia neapărat acea jucărie,ea, a plecat de acasă fără să vadă părinţii ei deoarece erau prea ocupaţi să facă ordine prin casă. Nemaieşind niciodată din curte, aceasta nu a ştiut încotro să meargă aşa că drumul ei a fost drept. Afară ningea şi bătea vântul. Mergea pe unde mai vedea, era speriată, afară se lăsase întunericul şi îi era frig şi foame. Acum regretă că a plecat de acasă doar pentru o jucărie care oricum o arunca într-un final.
După un timp s-a oprit lângă un copac căci era obosită. Se uită în jurul ei,iar tot ce vedea erau copacii care păreau a fii monştrii cu gheare care se tot apropiau de ea. Era înspăimantată şi derutată. Lacrimile îi curgeau lin şi încet pe obrăjiorii ei catifelaţi. Striga după mama,după tata dar în zadar ...  Şi-a dat seama că nimeni nu o aude şi că nu va mai ajunge niciodată acasă. Se gândea acum că ar fii putut sta la căldurică lângă părinţii ei aşteptând să primească orice cadou. S-ar fii putut juca în timp ce soba împraştia căldura ei pretutindeni, s-ar furişa pe lângă mama ei în bucătărie să mai fure câte o prăjiturică, ar fii putut face multe dar nu să stea îngheţată lângă un copac.
Ridicând privirea, a văzut un loc, o căsuţă abandonată, întunecată şi puţin înspăimântătoare,dar aşa cum e, s-a dus către ea. Intră înăuntru deschizând uşa încet. Era praf peste tot şi întuneric. Aprinde un felinar pe care l-a văzut pe o măsuţă mică. Priveşte în jur, iar tot ce vede sunt lucruri vechi şi demult uitate. Se pune pe podea şi adoarme.
Visează la pătuţul ei călduros,iar dimineaţă când avea să se trezească  să se repezească direct sub brăduţ, să îşi desfacă darurile şi să se bucure alături de familia ei în prima zi de Crăciun. Se trezeşte şi cu ajutorul câtorva raze vede jucării cârpite şi murdare. Pe unele dintre ele chiar le recunoaşte aducându-şi aminte că le-a aruncat doar că s-a plictisit de ele. Le ia în braţe şi le strânge la piept cu o oarecare dragoste pe care nu o avea faţă de acestea. Acum doar pe ele le la mai are şi se bucură atât de mult că măcar aceste feţe vechi le mai poate vedea.
Acum regretă de faptele sale şi promite în sinea ei că le va preţui chiar şi când nu îi vor mai fi folositoare. Caută prin juru-i un sac să le pună pe toate şi să le ducă într-un cămin mai călduros, mai primitor şi mai luminos. Le îndeasă pe toate,iar mai apoi iese din casă străbătând zăpada deasă şi rece. În urma ei rămân paşii şi dâra lăsată de sac.
Pădurea nu mai pare a fii scoasa dintr-o poveste de groază, iar drumul este mult mai scurt. Poarta din faţa casei era larg deschisă, iar uşa era descuiată. Dă buzna înăuntru... Părinţii, când o văd tresaltă de bucurie şi o cuprind în braţe ... Ea le-a promis că va fi mai cuminte şi va avea mai multă grijă de jucăriile ei.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Ceva melodii bune

Am vrut neapărat să public asta ca să demonstrez cum tot muzica veche e mai bună decât actuala. Cea de acum e bună pentru zbenguială...












vineri, 17 decembrie 2010

Top 10 sentimente/declaraţii

10. Timp de o oră şi jumătate, i-am şoptit încontinuu, cu pauze mici ca între bătăile inimii, cele două cuvinte magice care răsună în toate limbile şi pe toate mediteranele.    

9. Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele.
8. ... şi dacă nu ar fii decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.
7. Şi în fumul albastru al ţigării tale,am să descopăr visele mele cele mai frumoase!
6. Dacă aş muri într-o zi,aş vrea să ştii că ai fost cea mai frumoasă întâmplare din viaţa mea..
5. Acum că ştiu tot alfabetul tău,n-ar trebui să mai silabisesc.Să nu mă pedepseşti că te-am chinuit atât până să-l învăţ.Vino,lasă-mă să te citesc! 
4. În timp ce-ţi scriam ultima pagină a acestei scrisori de dragoste, lacrimă după lacrimă cădeau pe hârtie. Dar trebuie să mă-nveselec - prinde! - un stol de săruturi zboară în juru-mi, minunat, văd o mulţime imensă! Ha! Ha!... tocmai am prins trei - sunt delicioase!

3. Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?
2. Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea - şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoana din biserică. Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea.

1.Doamne , cum să nu te iubesc atât de mult când mă regăsesc în ideile şi preferinţele tale. Parcă cineva îţi şopteşte ce să zici şi eu doar trebuie să aprob. E incredibil cât de multe asemînări văd. Nu ştiu... Sunt uneori şocat şi nu îmi vine să cred că e real. „Împreună” pare inspiraţia de o dorinţă... Sper să ţi-o îndeplinesc. Sincer, am o singură temere în toată povestea asta, mi-e frică să nu te dezamăgesc, să ai aşteptări mai mari de la mine şi să nu fiu aşa cum îţi doreşti. Nimeni nu e perfect, dar nu vreau să fie totul doar un simplu vis. Deşi, până nu demult mi-ar fi fost greu să cred că cineva de vârsta ta poate oferi atâta satisfacţie sufletească. Dar privind cu atenţie doar la pozele tale îmi dădusem seama că ma înşelam,şi nu o persoană matură e întotdeauna soluţia. Inocenţa ce o emană persoana ta mă face să îţi acord toată atenţia şi să îţi dăruiesc cele mai sincere vorbe şi sentimente pe care le trăiesc.

joi, 16 decembrie 2010

O poezie :D

Suntem elevi, socializăm în barurile de lângă şcoală
Fugim de pe la ore şi îi băgăm pe profi în boală
Ne place mult băutura făcută din hamei
Poţi să vi şi tu cu noi la una dacă vrei
Ne întoarcem la şcoală, începe ora de sport
Alerg puţin şi cad, echilibru nu mai am deloc
Ne place să sărim şi peste Tequila la metru
Nu aş putea să spun despre tine că eşti la fel ca Sf. Petru
Mergem din nou la şcoală trebuie să trecem clasa
Acesta-i doar orarul pe săptămâna asta.


Buuuun.... pentru început poezia are toate drepturile rezervate de către colega,prietena mea, Alexa. E un mic geniu. Zic mic pentru că încă nu e cunoscută. Va fii în curând. Şi am vrut să public asta scrisă de ea să îi cunoaşteţi o parte din talentul ei deosebit. Dacă pot să o conving, o să mai fie şi altele scrise de ea. Trebuie doar puţin încurajată şi asta-i tot.




Wish you a nice happy day! :)

luni, 13 decembrie 2010

Ceva obişnuit...

Mi  s-a reproşat că la rubrica “despre mine” puteam să scriu mult mai mult decât scrisesem,aşa că în continuare voi scrie ce îmi place şi ce nu.
Pentru început pot să zic că,deşi mi-e frică de întuneric, îmi plac filmele de groază. Nu ştiu ce anume mă atrage la ele, dar când încep să le vizionez parcă nu mai pot să-mi dezlipesc ochii de pe ecran. Mai jos e o listă cu 20 de filme horror pe care le ador.
1.       The Unborn
2.       Constantine
3.       Resident Evil
4.       Credo
5.       Creep
6.       Drag me to hell
7.       Tenebre
8.       House wax
9.       Hills have eyes
10.   They wait
11.   Shutter
12.   Jennier ’s body
13.   Freddy vs. Jason
14.   After 28 weeks
15.   Ghotika
16.   The ring
17.   The exorcist
18.   Nightmare on Elm Street
19.   Friday the 13th
20.   Noaptea măcelului.

Dar dacă îmi plac , nu înseamnă că sunt o persoană retrasă,atrasă doar de întuneric şi bu-hu-hu!
Bun .... Altceva.
În cel mai special mod cu putinţă mă port frumos cu cei din jurul meu până când cineva chiar întrece măsura. Explic frumos ce şi cum mă deranjează,apoi fiecare îşi vede de drumul lui. A doua şansă nu o mai dau aşa uşor.
Mă enervează prostia omenească!! În ce constă asta... păi, pentru început,un exemplu:
Cineva : „salut! Ce faci?”, iar apoi după un „bine.tu?” să mai fii întrebat încă odată „CE MAI FACI?”. La asta aş fii putut răspunde „acelaşi căcat pe care l-am făcut şi acum o juma’ de minut. Dar nu, stau calm.
A doua explicaţie :
Se observă în viaţa de zi cu zii a unor idioţi pe care eşti mai mult decât obligat să îi suporţi şi să îi vezi în fiecare zi. Mergi ca tot omu într-o bine meritată pauză şi se trezeşte o descreierată să ţiuie cât o ţine gura în spatele tău,speriindu-te,crezând că e nenorocita de alarmă de incendiu. Dar nuuu..... E o „little girl with a BIG mouth”!!! care n-are altceva mai bun de făcut decât să iasă şi ea în evidenţă cumva.
Sau, la fel, într-o recreaţie la fel de bine meritată te trezeşti că altul mai grăbit îţi bagă un nenorocit de cot în stomac ori te calcă. Păi f*****... şi nici măcar să se întorcă,mă,un „scuze!” să scoată din gura lui.
Partea a treia: CERŞITUL!
Îţi linişteşti stomăcelul în voie cu un chips, un biscuite ceva şi numai la un momentdat te trezeşti cu câţiva pretendenţi care au fost crescuţi cu „dă-mi şi mie!” sau „şi eu vreau!”  Păi, ce naiba, fraţilor??? Ori suntem oameni normali ori nu mai suntem??
Când vreau să mă relaxez ascult muzică sau dorm. La partea cu dormitul nu am ce să vă explic, la muzică,vă sugerez câteva melodii:
1.       Santana – Put your lights on
2.       Brad Paisley – Whiskey lullaby
3.       Camuflaj feat. Anda – Doar o piesă
4.       Guess Who feat. Lora – Special
5.       Jonathan Rhzs Meyers – This time
6.       Metallica – Nothing else matters
7.       Scorpions – Send me an angel
8.       Skizzo Skillz – Pierdevară
9.       Jason Marz – Plane
10.   Skizzo Skillz – Umblu teleleu

Hobby-uri :
După cum bine-vedeţi,îmi place să despic firu-n patru şi să scriu tot ce am eu pe suflet.
 Ascult muzică tot timpul.
Mă pasioneză fotografia. Îmi place să fac poze muuuulte,dar nu să le editez. Cu cât mai naturale,cu atât mai bine. Cum se şi zice : „Mai frumos decât eşti în realitate nu ai cum să ieşi.”
Compun poezii,eseuri şi proze. Ce am publicat până acum e 2% din tot ceea ce am scris/compus până la momentul de faţă.
Lecturez mult,de aceea din ce am citit eu până acum, vă recomand „Fiul risipitor” de Radu Tudoran. Este un roman,în care, încă de la o vârstă fragedă,o fată se îndrăgosteşte de un bărbat în toată firea şi rămâne cu el până când moare, adică pe la 30 şi ceva de ani. Aşa îmi amintesc eu...
Unul dintre hobby-uri,care acum este la modă, e feisbucu (facebook). E cam ciudată denumirea,pentru că dacă stai să te gândeşti, tradus, înseamnă „faţă de carte”. În fine.... Dacă află careva de ce are denumirea asta să mă anunţe şi pe mine.
Până atunci, toate cele bune. V-am pupat!

vineri, 10 decembrie 2010

Ningeee....

Oh the weather outside is frightful,
But the fire is so delightful,
And since we've no place to go,
Let It Snow! Let It Snow! Let It Snow!

miercuri, 8 decembrie 2010

Zi de zi

Zi de zi mă trezesc dimineaţă, exagerat de dimineaţă,5:30-6:30.
Zi de zi mă chinui să fiu gata în 30 de minute să merg cu autobuzu de fix.
Zi de zi babele se bag în faţa mea să urce în autobuz întrebându-se dupaia de ce sunt înghesuite.(prostie omenească)
Zi de zi mă rog să mai treacă o zii să vină week-end-ul.
Zi de zi îmi doresc să dorm mai mult de 4-5 ore pe noapte.
Zi de zi mă gândesc la fel de fel de prostii despre care aş mai putea să scriu.
Zi de zi adorm în bancă la primele 2 ore,deşi mă chinui să nu o fac.
Zi de zi intru pe facebook şi văd că primesc LIKE la orice de la o anumită persoană.(urââât)
Zi de zi intru pe hi5 să-mi culeg legumele. :D
Zi de zi îmi doresc să vină dracu odată vacanţa de vară!!
Zi de zi ajung la 4 acasă de la şcoală.
Zi de zi adorm după ora 1 noaptea.
Zi de zi privesc la oamenii din autobuz care se uita cu milă la mine când eu stau pe scaun şi ei nu.
Zi de zi dau nas în nas cu nişte idioţi de la şcoală.
Zi de zi dau câte 5 lei pentru necesaru de zi cu zi.
Zi de zi vreau să se gândească şi cineva la mine.
Zi de zi râd cu poftă.
Zi de zi colegele îmi cer spray-ul de corp.
Zi de zi mă gândesc la.... ceva.
Zi de zi mi-e dor de.... cineva.
Zi de zi mă joc DEMO BRICK BREAKER.(că mi-e lene să-l descarc pe tot)
Zi de zi văd pitsipoance cu funde roz in cap.(mi-e milă de ele)
Zi de zi ai dreptul să fii prost, dar am observat că unii abuzează de dreptul ăsta.(stolen)
Zi de zi mă uit la LA ink.
Zi de zi ofer, dar nu primesc nimic in schimb! (nenorociţi)
Zi de zi vreau câte ceva ce e imposibil de obţinut.
Zi de zi visez,iar asta îmi fură timpul.
Zi de zi mă chinui să fac totul să-mi fie mai bine ca ieri.
Zi de zi mă enervez degeaba.(nu chiar aşa degeaba)
Zi de zi fac tot posibilul să nu risipesc nicio secundă din viaţa mea oricât de nesemnificativă ar fi ea.

Împreună

Printre pomişorii argintii
Lângă mine aş vrea să vii,
Cu zăpadă să mă albeşti
Mai ceva ca în poveşti.
Să mă scuturi apoi
Şi eu lângă tine să mă înconvoi.
La ureche aş vrea să îmi şopteşti
Cât de mult mă doreşti
Şi să-mi spui că mă iubeşti.
Asta e tot ce vroiesc,
Lângă tine să îmbătrânesc.
Împreună pentru totdeauna,
Până la sfârşit şi de acuma.
Cum pe acest pământ
Între toate există un legământ,
Cum păsări mănâncă viermişori,
În apă înoată peştişori,
Leul e rege
Şi şarpele nu merge.
De mine să nu fugi,
Departe de mine să nu te duci,
Căci îmi va fi dor
Lângă tine să adorm...
Să îţi aud glasul cald,
În ochii tăi albaştrii să mă scald
Şi să ne iubim neîncetat
Până când timpul va fi stat...

Ileana Cosânzeana

Cu paşi repezi şi cu al ei păr lung
Se îndreaptă spre fereastră pentru a vedea un amurg.
Şi cum privea cu a ei ochi negrii argintii
Parcă pe soare "noapte bună" se putea citii.
Înlăcrimată şi plină de durere,
Părăsind-o,fără el, sufletul ei piere.
Secundele treceau una după alta anevoie,
În pat se aşează şi în sinea ei se-nconvoie.
"O, de-ar ştii el ce mi-a putut face...
Îl iubesc,dar nu se  va mai putea întoarce.
Mă gândesc la tine nespus de neîncetat
Din clipa în care mi-am dat seama că ai plecat."
Şi tot suspinând si oftând din greu,
Şi-a dat seama că fără el nu poate fii "eu".
Lasă casă,lasă mamă,tată şi soră
Doar să-l găsească şi să se iubească o oră.
Trece peste munţi,ape şi văi
Străbătând nenumărate şi misterioase căi.
Tăindu-i calea vrăjitoarea rea şi malefică
Se sperie,dar îşi aduce aminte de iubirea ei unică.
Puterile şi le adună şi cu greu o învinge pe scorpie
Într-o luptă aprigă de hainele ţi le-ar fii rupt si ţie.
Şi cade la pământ sleită cu lacrmile-i pe obrajii păliţi.
Îl vede parcă venind,dar crede că e ficţiune şi imaginea se opreşte aici.
Dragul de el, se-aşează cu ochii holbaţi lângă ea
Şi abia atunci îşi dă seama de iubirea pe care o purta.
Părul ei lung îl mângâie ca pentru ultima dată
Şi pleacă mai departe spre viaţa lui întunecată...

marți, 7 decembrie 2010

Singuratate

Simt cum se lasă din ce în ce mai frig. Vântul e ca nişte bucăţi mici de gheaţă ce-mi izbeşte faţa… E o durere cumplită. Imediat se lasă noapte. Se aud urlete de  lupi care par tot mai aproape. E ca un coşmar devenit realitate. Cu fiecare pas pe care îl fac simt cum speranţa de a ajunge la caldura e tot mai aproape.
Trece un timp. Mă opresc. Liniştea e prea stranie. Mă uit în jur. Nici vântul nu mai bate. Mi-e frică. Oare e cineva acolo ? Simt că mă urmăreşte cineva. Mă aşez rezemându-mă de un copac. Încă mai e lumina.
Prea obosită…… închid puţin ochii…. Trece un timp. Iar se aud lupii. Deschid ochii…. Beznă ! Mi-e frică din nou ! Unde sunt ??? Mă ridic. Aş vrea să plec, dar nu ştiu unde…. Inima îmi bate şi o iau la goană. Unde sunt ? Rătăcesc de fiecare dată când păşesc.
Aş vrea….. Îmi doresc….. Nu ştiu…. Vrei să mă salvezi ? Vii ? Eu te aştept în mijlocul pustietăţi.