miercuri, 21 decembrie 2011

Mai mult decât pe mine te iubesc pe tine

     Fusese pentru prima dată când îl văzusem plângând. Și plângea în hohote. Nu credeam că e posibil așa ceva... Dar da...a plâns.. pe moment mă bufnise râsul,iar mai apoi am încetat. Nu juca teatru așa cum pretindeam eu. El se prăbușise. Lumea mea,căci el e lumea mea, se prăbușise... Era un dezastru absolut. Plânsul lui, rugămințile lui,acea stare...Vai...puteam să o asemăn cu o moarte spălată.
Atunci mi-am zis ”Nu trebuie să moară. Nu! Mai bine dispar eu. Cum să fac asta?! Doar într-un singur mod se poate : să mor eu. De tot,definitiv,de-adevăratelea.
     Vorbea cu mine și nu-l mai auzeam. Mă  gândeam cum să fac asta. Îmi trebuie un plan... un interval scurt de timp care nu e ocupat cu vreo idioțenie.
     În drum spre magazinul de pastile gândurile mă năpădiseră. Erau atât de multe așezate pe raft... Fel de fel de stupizenii inventate de mediocrii pentru a se îmbogăți. Însă,niciun preț nu era afișat. Eu urmam. În momentul acela mi-a scos în evidență acel N. ”Ăla îl iau.” Vânzătoarea se uita la mine cam nedumerită. Tremuram,transpiram...Dacă își dă seama de ceea ce vreau să fac?
     ”34 de lei.” zise ea. ”34 de lei?...Atât costă efectiv...moartea mea? E prea putin.” Dar pe urmă m-am gândit la iubire...pe cine am iubit,pe cine iubesc și de ce. Și cel și cel mai mult decât pe mine și decât pe oricine altcineva îl iubesc pe el. De ce? Simplu! Pentru că el mi-a dat viață,ține cu mine,știe ce gândesc,mă cunoaște prea bine,mai bine ca mine,are încredere în mine,știe ce vreau fără să mă întrebe,mă ajută,îmi este alături și nu mă minte și...tot! Dar mai ales mă iubește. Merită să mor pentru el. Nu îmi este frică.
     Poate sunt egoistă. El cu cine mai rămâne? Cu umbra amintirii mele? Dar l-am făcut să sufere cum nu a suferit vreodată cineva. Nici cum Eminescu nu a suferit după al lui Luceafăr... Dar are poze. Dacă i se  face dor de mine mai poate arunca un ochi pe ele...poate până când uită de propria existență...de propria trăire. Mă voi asigura că lacrima care îi va aluneca anevoioasă pe obrazul îmbătrânit de vreme se va transforma într-o perlă. Cea mai de preț perlă! Unică și de neînlocuit,asemenea lui. va fi cel mai bogat. Asta e răsplata mea,deşi... e atât de puţin și e un lucru atât de neînsemnat. Merită tot,orice există și ce nu. pentru că totul se rezumă la iubire. Îl iubesc! Și îmi pare atât de rău că nu am suficientă ambiție să îi demonstrez asta. Dar mă voi strădui și mă voi chinui să pot să îi demonstrez că e așa cum vrea el. Niciodată nu ma voi da bătuta. El mă motivează...îmi dă motive ca și eu să îmi doresc mai mult. Dacă nu ar fi existat m-aş fi lăsat bătută cu mult timp în urmă.
     N-ul s-a terminat...L-am luat pe tot. Deja amețesc...Începe. Nu te face să te simţi tocmai relaxat... Muşchi-mi sunt toți încordaţi,apoi mi se înmoaie deodată. Sucul meu gastric nu mai acționează. N-ul vrea să iasă cumva,dar nu îl las. Stai! Stai acolo! Du-mă departe să nu mă mai pot întoarce! Tremur din toate încheieturile,iar respirația mea parcă este mai greoaie ți...visez!
     Am ajuns în Iad. Trebuie să mă prefac că sunt asemenea lor ca să nu ma tortureze... Vai! Câtă răutate! țipete,alcool,sex...bătăi...Nu mai pot! Sunt în pragul disperării și cam începe să se observe chestia asta.
Mî eliberez. Fug...Nimeni nu ma primește. La o casă albă mă adăpostesc cu acordul proprietarului. Mă simt oarecum în siguranta,dar teama nu dispare.
     Mă plimb anevoioasă pe plaiul înverzit și văd un corcoduș...cu corcodușe galbene. Ramurile erau atât de mari și atât de grele încât acoperea o parte din acel plai...și mă las acoperită de umbra lui...
     Fructele usnt atât de zemoase și gustoase...Dar parcă ceva mă oprea să mai respir. Mă sufocam și se lăsase întuneric...foarte întuneric. Se mai vedea doar o luminiță albă, dar era prea departe pentru a mă mai salva.
     Lângă mine...da...era îngerul meu. Mă așez cu capul pe pieptul lui...eram întinși pe iarba întunecată feriți de razele soarelui,feriți de orice. ”Nu ai putut să stai departe de mine,nu-i așa?” Dar eram mult prea moleșită să mai răspund. Simțeam că mor...efectiv că mor în vis. Mă ia, mă rostogolește...se rostogolește împreuna cu mine...spre lumina și...aer.
     M-am trezit...în pat,speriată. De ce nu am murit? Sunt doar norocoasă...Dar puterile oricum mă părăsiseră demult,iar în mintea mea o singură propoziţie răsuna "Nu puteai să stai departe de mine,nu-i aşa?" ...

duminică, 30 octombrie 2011

Something new !!

Yeah... I love Borgore !


Son: Dad, what's sex?
Dad: It's when you stick your dick into a girls vagina
Son: Dad, whats dubstep?
Dad: I'll tell you when you're older









marți, 16 august 2011

duminică, 5 iunie 2011

Tipul bun

Doamne, atât de bun e tipu’...nu mă mai săturam de el. Stăteam şi îl priveam şi nişte fiori,nişte vibraţii porneau din stomac  şi se răspândeau în tot corpul. Îmi înmuia genunchii,îmi făcea inima să îmi pompeze sângele inimaginabil de repede...mi se urca la cap şi respiram din ce în ce mai repede. Mi-am întredeschis gura... îl vroiam,îl doream atât de mult... Îmi plăcea tot: muşchii de bărbat adevărat,sudoarea care îi picura de pe frunte de la atâta muncă,ochii lui,surâsul lui,privirea lui,felul cum mă privea,cum trecea pe lângă mine...şi pe lângă toate astea,îmi plăcea,defapt asta mă atrăgea cel mai mult,că nu voi putea să îl am...niciodată?
Hai pe bune... Odată şi-odată tot o să-l am. Dar, oare conştiinţa lui îl va lăsa? Ar putea să trăiască cu gândul că şi-a înşelat demnitatea? Vreau să ştiu că e însetat de mine...de mine toată. Vreau ca eu să fiu acea „ea” a lui. E bun,arată bine...tot,din cap până-n picioare. Nu pot să îl displac,iar chestia asta îmi place.
E extraordinar,el,tipul bun...Da! Aşa va fi pseudonimul lui, „tipul bun”. E un tip de afiş,numai bun de pozat ca mai apoi să salivezi la el.
Acum,hai pe bune,nu poate să fie al meu? De ce? Când nu e în preajma-mi închid ochii şi...şi o să ce? Visez? Nu! Nu vreau asta. Tipu’ e demn de avut lângă tine,nu o să-l las eu aşa pentru că nu pot să-l am. Nu trebuie să respect şi nici nu vreau să respect vreo regulă stupidă. O zic şi promit: tipul va fi al meu. Fără îndoială.

Messenger

El avea la status “I want you…in my bedroom”
Ea: bai,asta...pornograficule...ce-i cu statusu’ ala pe tine?
El: servus si tie : )) pornografic?
Ea: ce sa zic si eu...
Îl schimbă: „te vreau”
El: de asta ce zici?
Ea: mai...nu mai zic nimic de statusurile tale...sunt bune. esti tare
El: hai zi
Ea: cam bate la ochi,mna...foloseste ceva subtil,doar ce puii mei?
Alt status „I’m yours”
Ea: perfect scumpete
El: cand ne vedem si noi?
Ea: stii ca nu-s acasa...
El: cand te intorci
Ea: mai...
El: promite!
Ea: promit
El: „scumpete”?
Ea: preferi „scumpi”?
El: deci,suntem impreuna?
Ea: nu rata sansa
El: nu inteleg...
Ea: o sa intelegi
El: vreau sa te inteleg
Ea: o sa ai tot timpul din lume
El: sper sa nu il ratez
Ea: nu o sa permit asta

joi, 26 mai 2011

Adio

Este pentru cineva special care a terminat clasa a XII-a. De acea persoană o să îmi fie cel mai dor. Păcat că timpul a fost prea scurt... Îmi doresc doar să te mai văd, măcar o dată...


E trist,e trist soarele în asfinţit,
Iar tu mâine vei pleca,
Timpul ne va despărţi
De ce trebuie să pleci acum?
Când ochii tăi m-au fermecat,
Dintre toţi cel mai mult...


Ref: La plecarea ta...
Aş vrea să-ţi spun:
Sunt sigură că ne vom revedea,
La plecarea ta...
N-aş vrea să-ţi spun:
Adio...adiooo,
Nici cuvintele,
Nu pot să facă
Mai uşoare,despărţirile,
Doar privirile,
Pătrund adânc în suflete,
În suflete.......


Lacrimi,lacrimi în ochii tăi vor apărea
Întâmplări vor încerca
Să-ţi aprindă dragostea,liniştea
Sau poate,poate mână-n mâna într-o zi
Pe drumul vieţii vom porni
Încărcaţi cu amintiri,amintiri....

Ref:...

sâmbătă, 21 mai 2011

Love

Lasă-mă să-ţi vorbesc despre nopţile în care adorm cu ochii strâns închişi şi mâna încleştată lângă inimă, închipuindu-mi pentru o secundă că aud respiraţia lui lungă şi calmă lângă mine, şi deschid ochii şi privesc în gol şi ştiu că el a dispărut cu o secundă mai devreme. Dacă aş aprinde destul de repede lumina aş mai putea vedea încă urma trupului lui dispărând încet dintre cearceafuri. Însă din adâncimea acelei nopţi ce făcuse să îmi înceteze bătăile inimii,ceva care nu se putea desluşi,dar ce strălucea ca soarele, ceva care părea că ridică în mine o mişcare ca de aripi se ivea şi începea să răsucească o urcare şi o coborâre de spirală... era sufletul, acea lumină de soare cu aripi şi fără de aripi,urzitor al vieţii care te simţea aproape,deşi erai atât de departe.
Mi-am dat seama că cel mai dureros lucru ar fii să pierd acest sentiment de iubire. Am auzit că e doar un vis fără de rost,dar cineva va dovedi contrariul.
Lasă-mă să-ţi vorbesc de dimineţile în care mă trezesc căutând ceva nedefinit,dar atât de aproape,încât,dacă încerc să ating acel ceva voi reuşi atât de aproape şi totuşi niciodată acolo atât de departe. Seara simt cum mi se strecoară în braţe, fără să ştiu dacă e mort sau viu, ceva pe care îl ţin strâns la piept... Deschid ochii şi mă aflu în alt întuneric decât în cel din care ieşeam...iar apoi iluzia se risipeşte brusc,lăsând în urmă pumnii strânşi şi-o lacrimă în colţul ochiului stâng.
Singurătatea ar începe să mă doară...şi aş începe să sper. Ar putea să treacă zile,săptămâni,luni... Nu aş avea decât urmele  tăcerii lui pe care timpul s-ar încăpăţâna să le şteargă. M-aş lupta cu timpul, dar degeaba...el va rămâne...prezenţa lui m-ar urmării peste tot.
Am crezut în tristeţe,dar niciodată în fericire,până acum... El va fi fericirea mea. Va apărea pentru a-mi reda speranţa de care sufletul meu avea nevoie să poată simţi că sentimentul de bucurie şi iubire este,defapt,nemuritor.
Dragostea,frumosul,fericirea... Le voi descoperi prin el. Le iubesc mai sus de sus şi le răsar de la apus.
Sfârşitul nu mai există. Eternitatea s-a născut. Infinitul e aproape doar pentru cei care nu ştiu să iubească.

marți, 3 mai 2011

Cuvinte despre...nimic

     Vreau să vă scriu despre ceva pe care probabil nu o să înţelegeţi… Sau poate da. Deci … nu e prea simplu, dar toate au un început. Începutul meu a fost undeva într-o zii de iarnă, nu ştiu exact dacă a fost friguroasă. Nu îmi place iarna! De ce m-am născut iarna? Eu aş fii vrut primăvara, în luna mai, dar asta e… Nu-ţi poţi alege începutul şi de asemenea nici sfârşitul. Să revin… A fost o zii de iarnă… După-masa. Probabil de aia dorm până aşa târziu. Asta e! Dacă mi-e somn, n-am ce face….
     A doua chestie pe care vreau să o zic e că, undeva peste un an şi ceva mai vine şi surioara mea pe lume…. Mda….
     Copilăria nu mi-a fost foarte fericită, dar am avut parte de un timp extraordinar şi de clipe minunate lângă cei pe care acum nu mai înseamnă nimic pentru mine. Ce să faci… Nu poţi să ştii niciodată ce se ascunde în spatele fiecărei feţe… Dar am cunoscut şi alte persoane care, în timp, mi-au devenit prieteni… Şi chiar sunt nişte prieteni extraordinari. Despre ei pot spune multe… În cele mai neuitate clipe au fost lângă mine.
     Am făcut tot ce se putea face… Bine, aproape tot. Mai sunt unele “întâmplări” pe care urmează să le fac. Toate la timpul lor. Încă mai am timp. Sper doar ca mâine când o să fiu în drum spre şcoală să nu mă calce o maşină. Ar fii aiurea. Şi nici nu îmi doresc asta. Nu îmi doresc nimic din ce e rău sau nedrept.
     Ce e drept e că de fiecare dată ajung să pic în locul nepotrivit la timpul nepotrivit. Asta face ca lucrurile să fie mai interesante. Ce e mai nedrept e că trebuie,ca noi fetele în general, să suferim după nişte tâmpiţi, care unele zic că nu au pic de sentimente sau suflet, dar eu spun că şi ei trebuie să simtă ceva,se admit excepţii (unii băieţi chiar sunt nesimţiţi).  Ştiu cum e. Nu e prea frumos. Deloc… Şi acum mai regret ce i-am făcut, dar asta e! Dacă aş avea măcar o şansă să vorbesc cu el, i-aş explica tot ce s-a întâmplat defapt. Dar nu o să am această şansă  niciodată, iar dacă aş încerca să îi spun cu forţa în cel mai probabil caz o să râdă de mine. Pentru asta îmi pare cel mai tare rău. În rest nu regret nimic…
     Bun… Pot să vă mai spun că am fost cu cei mai nepotriviţi băieţi pe care i-aş fii putut alege. Mă gândesc…. Mnu… Deocamdată nimic nu îmi vine în minte ceva bun. Acum sunt la o fază în care trec la o “altă prăjitură”,vă explic. Băieţii sunt ca prăjiturile. Te uiţi la vitrine,nu ştii ce să alegi,dar ca să nu iei o decizie greşită, le cumperi pe toate. Obligatoriu nu e să le înfuleci aşa pe toate că apoi,nah… E necesar doar să guşti câte puţin până când dai de cea mai bună,delicioasă prăjitură. Apoi îţi dai seama că celelalte,dar nu toate, sunt expirate. Atenţie !!!! Am zis “nu toate”. Iar dacă se întâmplă să nu dai de gustul acru, adică să dai peste cel mai nesimţit băiat ever, trebuie de readus aminte ce zis MARILYN MONROE  “Când îţi vezi fostul iubit cu o altă fată nu uita ce te-au învăţat părinţii: jucăriile vechi le dai copiilor celor mai puţin norocoşi.” Sunt mii şi sute de băieţi în lume. Valabil şi pentru băieţi. Nu se sfârşeşte totul când eşti părăsit.
Acum aştept…. Presimt că ce o să “gust” o să fie ceva mai bun ca ceilalţi. Mda… Aşa am zis şi la restul. Văd eu ce iese…

luni, 11 aprilie 2011

Pleasure

"Pentru o singură plăcere,o mie de suferinţi." Nimic mai mult de zis. Şi dacă aş sta să mă gândesc mai bine, întotdeauna aşa e. Nu se poate să ţi se servească totul pe tavă ca la o petrecere cu un super lux când ţi se întinde  în faţă  n delicatese,iar tu nu trebuie decât să alegi....trebuie să alergi,să dai din coate,să suporţi câteva înjurături fără a riposta pentru că merită. Da! Merită ca pentru o clipă de maximă fericire să faci orice şi să înduri chiar orice chiar dacă de obicei le înfrunţi...acum trebuie să le laşi să te zdrobească.
Şi atunci când vine rândul acelui moment de plăcere,parcă uiţi şi prin câte ai trecut pentru....pentru ce? Că oricum e trecător... Trebuie făcute enşpe chestii doar pentru una singură. Este corect ? NU!
Eu aş face aşa doar dacă merită....Şi de cele mai multe ori nu se prea merită,într-un final.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

EU

Şi eu? Cu “eu” cum rămâne? Nu trebuie să exist şi eu ? Sălaşul trupului meu nu tânjeşte decât după viaţă şi amor.
Batjocura e pretutindeni, dar  viaţa cu un amor pasional e mai mult decât imposibilă! Tânjeşti după ea cum deşertul tânjeşte după apă, o doreşti cum un copil doreşte o acadea, dar mai presus nu o poţi avea cum un fluture nu poate avea o viaţă lungă.
Am pierdut încrederea şi tot ce cuprindea ea. Iubirii nu i-am îngăduit să plece. Cu ea simt că trăiesc, dar mor când dispare. E şireată… Niciodată nu ştii la ce să te aştepţi de la ea. Iubirea e singurul lucru care te joacă într-un mod dureros pe degete…
Şi totuşi nu pot să renunţ la EL! Oricât de mult aş vrea…. Îl iubesc cum îngerii iubesc trăirea lor în Rai.

Something sweet





































Deci,poza asta îmi place enorm de mult. Sunt chiar eu cu sora mea :). Eu sunt aia cu părul lung.

luni, 28 martie 2011

Drama absolutului

Stăteam unul lângă altul,lungiţi în pat. Niciunul din noi nu îndrăznea să scoată vreun cuvânt de parcă ceva ne ordona să stăm în această postură descriind calmul dinaintea furtunii. Pe faţa lui puteam citi spaimă şi parcă totodată îşi făcea curaj să îmi zică ceva. Îmi cuprinde mâna, închide ochii şi îmi zice:
-          Trebuie să-ţi spun ceva... Te-am înşelat.
A zis-o fără să se oprească. În mine se petrecea ceva ciudat. Inima începea să-mi bată din ce în ce mai tare. Mi-era oarecum teamă. Aceste cuvinte m-au tulburat atât de tare încât nu mai ştiam ce să zic,ce să fac. Să mă mişc,să-mi scot mâna din strânsoarea lui? Să îi reproşez ceva? Sau să plec pur şi simplu? Dacă ar fii să îi zic ceva, l-aş întreba „De ce?”,dar ceva mă oprea,ceva îmi ţinea gura atât de strâns că nici să o deschid pentru a respira mai repede nu puteam. Picioarele îmi erau înmuiate, deci o altă alternativă nu aveam decât să rămân să înfrunt situaţia. Aş fii vrut să plec,dar... oare să îi arunc o privire? Să mă uit în ochii lui să văd dacă îi pare rău sau nu? Rămăsesem nemişcată de parcă trecusem în lumea cealaltă în care realul trebuia învins cu orice preţ. Am greşit eu cu ceva care să-l fii determinat să facă acest gest de prost gust şi necugetat? Probabil ce i-am oferit nu a fost îndeajuns sau nu a fost bine...sau probabil a vrut să mă compare cu alta. În această vâltoare a situaţiei mă simţeam singură. Totul dispăruse,inclusiv el. Simţeam cum pământul se învârte cu mine,închid ochii pentru că nu vreau să irosesc nişte lacrimi degeaba şi îi zic :
-          Explică!
Vocea îmi tremura. Clar! Nu vărs lacrimi. Nu! Nu vreau! Dar aproape că dădusem voie acelor stropi argintii să-mi spele faţa încordată. El oftează,îmi strânge mâna mai tare şi îmi răspunde :
-          Nu ştiu... nu ştiu cum  s-a  întâmplat. M-am lăsat dus de val şi...
-          Nu mă iubeşti!
-          Te rog,nu spune asta! Normal că te iubesc! De aceea îmi şi pare rău pentru ce am făcut.
Şi îmi cuprinde faţa în mâinile lui calde. Deschid ochii şi mă uit în ai lui şi parcă nu îmi vine să cred că tocmai el a făcut asta. Ar fii trebuit să fiu mai indiferentă şi ar fii trebuit să plec din momentul în care el a declanşat gălăgia. Să mă ridic,să plec dintre cerceafurile care mă despărţeau de căldura trupului lui ,să mă îmbrac şi să dispar? S-ar fii ridicat să vină după mine, să îmi prindă mâna,să mă tragă înapoi şi să mă lipească de pieptul lui dur,iar apoi eu să îi simt inima cum bate,apoi să se uite în ochii mei înlăcrimaţi şi plini de durere. M-ar fii ţinut cu ambele mâini de mijloc apoi,iar ale mele să fie plasate pe umerii lui. Cu mişcări unduite să îmi mângâie părul cu o mână din creştet până la vârfuri cu grijă şi sfială,şi apoi să mă tragă mai aproape de faţa lui,să se uite adânc în ochii mei şi să îmi spună „Nu pleca! Tot pe tine te iubesc!”. Buzele lui cărnoase le vor zdrobii pe ale mele în timp ce eu cu o mână l-aş respinge iar cu cealaltă l-aş trage mai aproape de mine. I-aş fii respins sărutul,dar...of,dragul de el...îl iubesc şi nu aş putea să mă detaşez de ceea ce mă face fericită.
Totuşi,dacă după acele cuvinte i-aş fii aruncat o privire mi l-aş fii imaginat cum stă cu cealaltă,iar el s-ar fii uitat cu milă şi cu o oarecare părere de rău la mine. Puteam să îmi dau seama că mă înşelase pentru că era mai rece cu mine,dar îmi zicea că mă iubeşte... Dar l-am scăpat printre degete. Cum oare s-a întâmplat asta? Mâna mea încă mai era încleştată în a lui. O retrag... Nu mai vreau să-l ating, să stau lângă el sau măcar să îl aud sau să mai aud de el. Nu,nu.... Oftez îndelung şi picioarele încep să mi se mişte. Mă ridic şi în acelaşi timp el tresare de la locul lui. Îmi pune mâinile pe umeri şi îmi şopteşte la ureche să nu plec. Nu aş vrea să plec,dar dacă rămân înseamnă că sunt slabă,că nu am puterea să privesc înainte şi să las totul în urmă. Sunt ca o...sclavă. Dur! Mă ridic,ştiind că mă va trage înapoi. Mă întorc cu faţa la el,dar nu se putea citi nimic pe acea expresie care o puteam desluşi oricând. Era imun. De unde să ştiu eu acuma ce să mai fac? Dacă nu i-ar părea rău aş putea pleca,dar dacă totuşi regretă probabil inima şi conştiinţa m-ar sili să rămân,chiar dacă ar fii să lupt cu ele.  Dezamăgit,lasă capul în jos,îşi împreunează mâinile cu ale mele,le strânge cu acea bărbăţie specifică şi îmi mărturisteşte că ceea ce s-a întâmplat nu a fost cu intenţie. În acel moment mă cuprinde o furie interioară şi mă gândesc că nu ar fii trebuit să depun atâta pasiune pentru....pentru ce? Pentru unul ca el nu ar fii trebuit  să fac cu sensibilitatea şi imaginaţia mea să se simtă cel mai iubit. Dar el...el asta îmi oferă drept mulţumire. Prin asta i se arată nesimţirea absolută. Niciodată nu o să-mi mai fie dor de el! Niciodată nu o să-l mai sărut! Niciodată nu o să-l mai iubesc! Deja mi-e scârbă de tot,de el,de tot ce a fost între noi, de timpul pierdut degeaba cu el. Mă smucesc din mâinile lui şi mă îndrept cu repeziciune spre uşa de la ieşire. În urmă las urma glasului lui care se aude în ecouri strigându-mă şi implorându-mă să mă întorc.
Revenind,l-aş întreba  de ce m-a înşelat. Ştiu că mi-ar fii răspuns în vag cu nişte vorbe seci. Nu vreau ca acele cuvinte pe care le-ar fii scos din gura lui să mă lovească şi mai tare. Mai bine ar rămâne situaţia aşa cum e. Mă gândesc cât de bine m-am simţit să ştiu că el e al meu şi că mă iubeşte.
Rămân uimită de ceea ce pot gândi. Deschid ochii şi simt cum el îşi strecoară mâna printre cearceafuri şi amintiri şi o cuprinde pe a mea. Oare chiar să fie adevărat ce mi-am imaginat eu ? Îmi întorc capul spre el cu teamă şi privesc în adâncul ochilor lui,acolo de unde totul porneşte şi unde totul cuprinde viaţă,căci numai în ei mă pot regăsi. Îi surprind un zâmbet,zâmbetul de care eu m-am îndrăgostit şi de care nu aş putea să mă lipsesc. Se apropie de mine încet şi mă sărută. Deja mă simt mai bine iar pe faţa mea  se poate citi o fericire imensă. Privirile noastre se intersectează din nou şi parcă văd în ei ceva ce căutam demult... O jumătate perfectă. El îmi zice:
-          Ştii ce văd eu în ochii tăi? Iubire. Nu vreau să îmi frângi inima.
Apoi cu o uşoară linişte sufletească şi cu calm îmi aşez capul pe pieptul lui,îl strâng în braţe şi totul devine perfect...perfectul absolut.
Uite,că m-am întors...exact la fix când e vremea asteniei de primăvară.... Ah,ce frumos sună PRIMĂVARĂ,nu? E minunat. Mda, şi în rest, am cam lipsit ceva vreme pentru că,sincer,am fost în depresie,dar mi-am revenit. Cu forţe proaspete. :)

luni, 24 ianuarie 2011

Pauză

Aş vrea să iau o pauză de la scris şi postat pe blog. De ce? Pentru că pur şi simplu simt nevoia de a lua acea pauză şi pentru că aştept până o să îmi vină o idee destul de bună...adică,pardon, o idee foarte bună despre ce aş mai putea povesti şi a comenta. Până atunci vă doresc toate cele bune şi vă las câteva poze făcute de mine să le vizionaţi cu plăcere. Promit că mă întorc cât de repede pot.































































luni, 17 ianuarie 2011

Definiţia poeziei

Poezia reprezintă o formă de comunicare
Ce poate fii înţeleasă de o generaţie următoare
Cu figuri de stil şi cuvinte alăturate
Cu sentimente şi multe amintiri înrămate
De acele câteva versuri vii
Ce ajung apoi să fie scrise pe hârtii
Şi te conduc acolo unde tu ai vrea să fii.

Ea este o părticică ce din scriitor se rupe
Şi trup şi suflet este şi multe amănunte
Şi astfel scriitorul descoperă viaţa de după moarte
Când pe filă de carte poezia-l poartă
Şi vie este amintirea lui acum
Chiar dacă a încetat să meargă pe al său drum.
El vede prin ochii ei ce sunt două cuvinte
Şi simte că arde căci flacăra e fierbinte. (by Alexa)

duminică, 16 ianuarie 2011

Femei...

Dragii mei, azi o să discut ceva  despre...ceea ce se află în spatele cuvintelor pe care le zic femeile.. Iată:

Dacă îţi spune “Trebuie să vorbim” şi continuă să tacă înseamnă că se anunţă nori grei, furtuni teribile şi răbufniri grele de nervi. Femeile ştiu cel mai bine cum să facă din cuvinte şi tăceri cele mai periculoase arme şi cum să te înjunghie finuţ  şi nepremeditat.

Dacă ţi-a spus “fă ce vrei” înseamna că orice ai face sau nu ai face tot nu o să-i fie pe plac. Iată da... unul dintre cele mai mari paradoxuri feminine...

“Nu sunt suparată” poate semnala absolut orice, însă numai supărare, ciudă, îmbufnare sau consolare să fie.

Nimic nu-i este indiferent unei femei care spune “Mi-e indiferent”. Înseamnă de fapt că îi pasă, mult mai mult decât o spune sau o arată.

Niciodată nu este totul atât de “în regulă” pe cât susţine ea că este.

“Încă puţin” devine întotdeauna echivalent cu secunde, minute, clipe, ore bune de aşteptare.

“Vezi?” înseamnă că dreptatea e de partea ei. Şi ea are întotdeauna dreptate...

„Bine”  Acesta este cuvântul pe care femeile îl folosesc ca să încheie o discuţie, când ele au dreptate, iar tu trebuie să taci din gură.

„Cinci minute”  Dacă se îmbracă, înseamnă "o jumătate de oră". Totuşi, "cinci minute" chiar înseamnă "cinci minute" dacă tocmai te-a mai lăsat cinci minute să te uiţi la meci, înainte să o ajuţi la treabă.

„Nimic ”  Este calmul dinaintea furtunii. De fapt, înseamnă "ceva" şi ar trebui să ai mare grijă. Discuţiile care încep cu "nimic" , se termină (ca şi cele cu cinci minute) de obicei cu "BINE!".

„Dă-i drumul”  Aceasta este o provocare, nu o permisiune. NU o face!

„Foarte bine..”  Acesta este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care o femeie i le poate spune unui bărbat. "Foarte bine" înseamnă că ea se va gândi mult şi bine la cum să te facă să plăteşti pentru greşelile tale.
„Cum vrei”  Este felul unei femei de a-ţi spune "du-te pe pustii! vei regreta."

„Mulţumesc”  Când o femeie îţi spune "mulţumesc", nu-ţi mai pune întrebări. Doar răspunde "cu plăcere".

Sper că acum veţi ştii ce să faceţi pe viitor. Succes!  :)

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Perfect

Sfârşit de zi, început de noapte,
Apus perfect cu raze îndreptate
Spre visele de ieri uitate
Ce revin din ceruri înstelate.

Amorezaţii pe o băncuţă la lac
Se privesc ochi în ochi şi tac.
Îmbibaţi cu mirosul de alb liliac,
Afrodiziacii cred că totul este ambroziac.

Suferind de o iubire uşoară
Îşi ating buzele pentru întâia oară.
Fata este o frumoasă  fecioară,
Iar el, sufletul ei de odinioară.

Luna răsare, soarele dispare,
Culori şi priviri arzătoare,
Absolut totul se duce în uitare.
Intimitatea pentru cei doi apare.

Priviri pătrunzătoare se reîntâlnesc.
Ochii lui de un albastru ceresc
O face să uite de ce e demonicesc.
El ,printre suspine, îi şopteşte “Te iubesc!”.

miercuri, 5 ianuarie 2011

Doar în întuneric

       
        Şi cum o tânără blondă cu ochi albaştrii se duce la culcare, capul şi-l aşează pe pernă adormind numai decât. Somnul o cuprinde şi se lasă purtată de tainele viselor.
        E puţin cam ciudat pentru ea… e prea întuneric. Nu vede nimic. De ce trebuie să fie aşa? Stă un moment şi cugetă şi observă că mai e cineva cu ea. L-a simţit de când a intrat aici. Parcă ar fii vrut să o protejeze. E un înger? Inima îi bate din ce în ce mai tare, nemaisuportând întunericul. E prea de tot. Nici nu ştie unde se afla defapt.
        Stă un moment privind spre fereastră... Se simte atât de singură. Numai dacă ar ştii ce să facă şi unde să se duca să ajungă la locul ei din pat…. 
        Dintr-o dată se aude ceva. Apare din nou el, dar nu poate să-i zărească chipul. E un tânăr înalt, bine aranjat , cu pantaloni de stofă negrii şi o bluză roz sub care se află o cămaşă albă. Se aşează lângă ea. Un moment unic de care crede că ar trebui să şi-l amintească întotdeauna deoarece lângă el, ea, se simţea în siguranţă şi păzită. În întunericul acela se imagina pe un câmp plin de flori albe, zâmbind sub razele strălucitoare ale soarelui. Simţea că inima ei nu mai poate fii încetinită, simţea că o ia razna, simţea …fericirea absolută. Dar liniştea şi întunericul stăpânesc locul în continuare.
        Se uită într-o parte şi-ntr-alta şi vede o luminiţa într-un colţ. Se duce spre ea şi de acolo iese un bătrân care o apucă de mână şi o roagă să îl ducă într-un anume loc. Dar în acel moment îngerul parcă ar vrea să… însă e prea târziu, dispare.
        Ea pleacă spre locul dorit de bătrân. După un timp, îl vede pe el. Era entuziasmată deoarece credea că singura ei speranţă şi companie dispăruse. Dar nu era aşa. Acesta nu ar fii îngăduit aşa ceva.
        Se îndreaptă spre el şi îl atinge tandru cu o mână pe piept şi îşi ridică uşor privirea. Nu poate să îi vadă faţa, dar ea crede că e magnific. Are atâta mister în el şi chestia asta o atrage…o atrage enorm, vrea să  fie mai aproape, să îi simtă respiraţia cum se izbeşte de faţa ei, să simtă căldura sufletului lui. Ar vrea să îl simtă trup şi suflet. Ar vrea să îi fie o picătură de roşu-aprins să îi străbată tot corpul şi când ajunge la inimă să rămână acolo blocată, în bătaia inimii lui…
        Îşi întredeschide buzele şi  cu o voce sfioasă îl întreabă tremurând dacă are să mai fie aici când se întoarce. Atunci, doar pentru o clipă, a auzit vibraţiile vocii lui străbătându-i urechile ajungând în adâncul sufletului ei. O cutremurase, deşi era doar un răspuns banal “Da.” Pentru ea însemna mult mai mult decât atât. Se simţea atât de copleşita încât bătrânul, nemaiavând răbdare, o trage de mână şi o desparte de el. Şi cu toate astea, ar fii vrut să rămână cu alesul ei toată viaţa. Farmecul dispare o dată cu îndepărtarea de îngerul ei.
        Când, în sfârşit ajunge la destinaţie, primul ei gând  a fost întoarcerea la el, la sălaşul vieţii ei, acolo unde simţea că trăieşte liberă fără obligaţii.
        Se apropie de acesta. Îl priveşte şi ceea ce vede nu e o fiinţă oarecare. Nu…. Nicidecum! Crede că e mai mult decât atât. E un înger magnific lângă care se simte extraordinar de bine şi fericită. Lângă el simte că ar putea trece peste orice obstacol care o împiedică să ajungă la o viaţă veşnică..veşnică….veşnică. Ce frumos!
        Se întoarce cu faţa spre ea. Înăuntrul ei totul începe să se mişte. Sângele i se urcă la cap şi o face mai vioaie, mai roşie în obrăjiorii ei fini şi delicaţi. Acesta nu zice nimic, dar ea începe să simtă cum i se mişc picioarele şi se îndreaptă către el. Cu paşi mici, dar repezi se duce către el, îşi ridică mâinile şi ar fii vrut să îl strângă în braţe şi să-i simtă bătăile inimii lui pe pieptul ei, dar o iau toate căldurile şi nu îşi mai simte trupul, nu mai vede şi nu mai aude nimic. Teama o cuprinde din nou pentru că nu ştie ce se va întâmpla cu ea. El, însă , dispare din nou…
        Fata respiră repede şi greu.
         La un momentdat se opreşte şi observă că distanţa dintre ei e mare, dar chiar şi în întuneric îl vede şi păşeşte nedumerită de ceea ce se va întâmpla. Se apropie şi când este la numai un pas distanţă de el, acesta lasă capul în jos. Îl priveşte şi nu-şi vine a crede că nici acum nu-i poate vedea chipul.
        Dar lasă totul deoparte şi profită de moment aşezându-şi capul pe pieptul lui prelingându-i-se pe obraz o lacrimă. O ia în braţe şi îşi sprijină şi el bărbia de ea. Un moment de neuitat.
        Ar vrea totuşi să îl întrebe cine este şi o şi face. Se îndepărtează de el pentru a-i putea vedea mişcarea buzelor, dar nimic… Totul se transformă în nimic şi pentru o secundă îi simte respiraţia pe gâtul ei, apoi buzele cum îi sărută tandru obrazul. Se opreşte în colţul gurii şi se îndepărtează. Prin întuneric a simţit cum o priveşte,  apoi şi-au unit buzele într-un sărut magnific. A început foarte frumos…încet şi pasional. Dar apoi, ea simţise cum  s-a transformat într-unul sălbatic. O copleşea! O ameţise complet şi s-a lăsat purtată de el.
        Brusc, el se retrage. De buzele ei, de corpul ei, până când o mai ţinea doar de mâini. Ea avea multe în gând : “Ia-mă cu tine! Las totul pentru tine…. Absolut tot! Numai să mă iei cu tine. Eşti atât de mirific. Cu tine aş vrea să trăiesc pentru totdeauna!” Era pur şi simplu îmbătată.
        În clipa următoare, el îşi lasă capul în jos ca o dezamăgire şi dispare. Ştia ce gândeşte. El ştia că niciodată nu vor putea rămâne împreună.
          Aceasta rămâne singură în întuneric simţind cum inima îi e zdrobită, iar de frică să nu o piardă îşi duce o mână la piept iar cu cealaltă îşi atenuează căderea. Vrea să fugă, să alerge cât mai departe de tot! Nu mai vrea nimic din toate astea pentru că o doare.
        Are încredere în el. Ştie că nu va fi ultima oară când îl va vedea. Lacrimile îi curg şi suspină dupa el, după necunoscut aşteptându-l exact în acelaşi loc, dar ştie că el nu va putea să vină cu ea. Atunci el apare din nou, o ridică în picioare şi cu săruturi mici îi şterge lacrimile prelinse pe faţa acesteia. Ar fii vrut să vină o ploaie torenţială să nu se mai oprească.
        Îi dă drumul şi încearcă să îi şoptească ceva la ureche. Ea nu poate auzi. Apoi îi ia mâna, îi strecoară ceva în plamă şi i-o strânge într-un pumn. Se uită la ea, iar cu inima zdrobită o sărută din nou apoi dispare… Definitiv!
        Fata se uita în jur, apoi închide ochii şi se trezeşte la realitate. Copleşita de amorul lui îşi întredeschide ochii şi vede că în mână are un bilet pe care scria : “Nu exist, dar te voi bântui mereu!”.
        Dureros….