Asta e pentru toţi băieţii din lume... Frate, cum putem să fim atât de nebune? Cu un look mişto i-am înnebunit Şi cu două, trei vorbe i-am vrăjit Dintr-o privire sunteţi uzi leoarcă Dar sunteţi doar nişte tipi care degeaba-ncearcă Să ne seducă, să ne vrăjească Cu limba scoasă prin noi să călătorească... Şi ce nenorocire mare când văd că doar Ei vor să ajungă la un fermoar Sincer, aşteptaţi numai mură-n gură... Bine că în versuri nu există cenzură. Minune că mai există câţiva manieraţi Iar aceia sunt cei mai adoraţi E adevărat, ne plac băieţi cu maşină Însă nu ne place când ei suspină Ne place că ne plimbă, ne adoră Chiar şi când facem o greşeală minoră Ne plac băieţii eleganţi şi bine aranjaţi Uneori închidem ochii să nu fie deocheaţi Ne plac tot felul de băieţi : Bucătari, romantici, duri, chiar şi cei cuminţi Bine că nu toate avem aceleaşi gusturi Îmi imaginez, ar fi ieşi nişte kung-fu-uri..... Important dintre toate e să ne respecte Că altfel, la prea multe să nu se aştepte. Şi cum zice Maximilian, fiecare fată e sofisticată Şi de fiecare dată o piţipoancă se simte abandonată. Sunt prea preocupate de boticul lor tunat Încât uită că pe ele 3 kile de fond de ten au turnat Stai niţel...dă-i cu pudră, dă-i cu fard Apoi vine la băieţel şi-i cere acel card Dă-le dracu de vagaboante Că vorbele lor sunt cam aberante Nu uitaţi băieţi, ăstea sunt doar nişte stricate. Sper că toţi avem de învăţat câte ceva Iar asta e doar rima mea.
Un ocean plin de stele
Să-mi alunge gândurile rele.
Un luceafăr pe cer;
Mi-e tare dor de el.
Rostogolindu-se o lacrimă,
Buzelor spune "Încearcă-mă!".
De uitat nu se poate.
Doar un cuvânt de tu vei scoate....
Dar, îţi spun eu:
Te am în gând mereu,mereu...
Te visez şi când nu dorm;
Iar dimineaţa, mă trezeşti din somn.
De durere vreau să zbier,
Apoi mă uit spre cer...
Amintire, dar a fost adevărat.
Cu acest gând nu m-am împăcat...
Şi, lăsând la o parte romantismul.... Ce dracu? Că doar nu am murit. Cred că abia acum îmi revin. De obicei nu folosesc un limbaj necorespunzător, da' ce pizda mă-sii ... ? O viaţă avem şi trebuie trăită din plin. Iar asta e pentru tot poporu care se simte descurajat, dezamăgit şi cu moralul la pământ: OPTIMISMUL face minuni! Minuni al dracului de tari. E de ajuns doar să te priveşti în oglindă şi să îţi spui: "Sunt tare!!!! Dă-le dracu pe toate. E vremea mea.". Apoi să ieşi încrezător pe uşă şi să asculţi muzică, una care te pune pe picioare.
P.S. Prima strofă e scrisă prin iulie 2010.
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu aş fi povestit acum... Era o fată, nu singuratică, ci doar mai retrasă deoarece îi era frică să cunoască alţi oameni. De ce? Ea ştia că oricine poate să îi facă rău, şi cum putea fi uşor rănită, a preferat să rămână la oamenii obişnuiţi, prietenii ei de-o viaţă.
Era fericită, dar ştia că ceva îi lipseşte. Visa...visa într-una, dar nu putea trăi numai din asta. S-a hotărât să mai ofere încă o şansă sufletului ei. Atunci ea a cunoscut, da, un băiat. Nu ştia ce şi cum e de el, dar "De ce nu?", şi-a spus ea. Greşeala a fost că atunci când l-a întâlnit ea a văzut doar prezentul... Nu s-a gândit şi la consecinţele din viitor în ciuda faptului că era o visătoare.
Au vorbit, şi au vorbit, şi iar au vorbit... Zi şi noapte. Luna le era astrul care îi împreuna, iar Soarele, steaua care le îndeplinea dorinţele. Era împlinită, atât de împlinită încât nu mai vedea nimic în jurul ei decât pe el.
Băiatul era un frumos tânăr, pe gustul ei, impecabil şi manierat. Ea, însă, era surprinsă. Credea că este minţită sau că cineva îşi bate joc de ea. Dar, în cele din urmă, s-a convins că mai există cineva pe lumea asta care să fie decent.
El o îmbuna şi o îndulcea cu vorbele lui... Dar şi ce vorbe! Erau minunate! Credea că vorbeşte cu un poet ascuns. Nimeni nu o mai putea distrage de la această minune. Era numai a ei...şi era atât de fericită cum nu a fost în viaţa ei.
Şi cum toate femeile adoră acest lucru, era şi romantic. Avea atâta romanţă în el încât te pierdeai în propriile gânduri. Te pierdeai, iar cuvintele dispăreau... Fata era moleşită complet. Se ataşase de el... Ţinea la el mai mult decât ar fi crezut că ar fi putut să ţină la o persoană într-un timp atât de scurt.
Ca într-un vals, simţea că plutea, că prinde aripi, şi în cele din urmă...era în al nouălea cer. Şi numai el a putut să o facă să se simtă aşa.
Într-o zi, pe înserat, a început o discuţie nocturnă. După o glumă, două, el a început să-i destăinuiască dorinţele: "Mi-ar fi plăcut să fi lângă mine." Fata a rămas fără cuvinte. Era atât de emoţionată încât nimeni nu putea să o trezească la realitate... Atunci el a continuat: "Mi-ar plăcea ca să dormim împreună şi să mă trezesc cu tine în braţe. Sau să mă trezesc înaintea ta şi să te privesc cum dormi." Tremura din toate încheieturile şi îi era teama ca nu cumva din cauza tăcerii ei băiatul să creadă altceva. El, în continuare: "Mi-ar plăcea ca atunci când mă trezesc, să mă trezesc cu gândul la tine. Să ştiu că eşti acolo pentru mine." Se înmuiase toată. Din acea clipă a crezut că şi visele pot deveni realitate. Era al ei, iar ea a lui. Nimic nu ar fi fost mai perfect decât asta. Nu mai sunt doi, ci doar unul... El şi ea ce se topesc într-un înger. Orice vis de-al ei l-a îndepărtat. Acum avea unul nou, unul împlinit deja. Nu putea să îşi mai imagineze altceva decât momentul în care se vor vedea.
Chiar dacă el era realist, iar ea o visătoare incurabilă, aveau multe în comun. Ea se simţea completată de el. Era în Rai cu el, chiar şi mai sus... Sorbea fiecare cuvinţel de-al lui, iar când el tăcea, stătea cu ochii închişi, relaxată, amintidu-şi fiecare vorbă....şi imaginându-şi-o. Altceva mai perfect de atât nu putea să ceară. Să se adune toate visele într-unul, toate dorinţele într-una, toţi poeţii, scriitorii într-unul... Nu-i vroia. Nu se compara nimic cu el.
De acum înainte ceva obişnuit pentru amândoi era să vorbească non-stop... Au învins până şi noaptea. Nimic nu le mai stătea în cale... Asta până când ea a călcat strâmb, a greşit. Iar el a învinuit-o într-un cel mai josnic mod. Vroia să se simtă, ceea ce e specific, masculul Alfa. I-a crezut până şi pe alţii, care nu au spus un lucru prea frumos despre ea, l-au minţit. Şi cum toate au un sfârşit, şi poveste lor are. S-a ţinut tare ea la sfârşit, dar după ce totul s-a încheiat se simţea lipsită de viaţă şi se învinuia pentru tot. Pentru ceartă, pentru timpul pierdut, pentru credibilitate, pentru neatenţie, pentru....pentru ea. Stătea nopţi întregi nedormite, singură într-un colţ al uitării.
Şi-a amintit de ceea ce se întâmplase înaintea lui. Era exact la fel. Şi,culmea, îşi promisese că nu se va mai întâmpla aşa ceva... Dar pentru el, doar pentru el, şi-a încălcat promisiunea. Nu mai avea încredere în nimeni. Nici măcar în ea. A fost ceva mult prea brusc pentru ea, nici măcar nu se aştepta la aşa ceva. Credea că va fi altfel, că va fi ceva.... Dezamăgirea îşi arăta adevărata faţă. Ce mai avea de făcut acum era să....să aştepte. Ce? Nici măcar ea nu ştia ce vroia mai exact. Tot ce avea erau visele ei....
Aş vrea să te asemăn cu primăvara când totul reînvie...aşa cum tu ai reînviat ceva în mine...primăvara când totul e minunat şi orice cuprinde viaţă şi cerul este senin,are acea culoare de un albastru fermecător. Dar nu aş face asta deoarece e trecătoare şi cu timpul se pierde.
Poate ar fi bine să te asemăn cu un ghiocel gingaş ce răsare viteaz printre zăpada rece...cu o culoare de un alb imaculat,perfect. Dar fiind doar o floare, se veştejeşte şi se duce, iar eu nu vreau să te pierd.
Mai bine să fi un trandafir cu un roşu ce datează încă din vechi timpuri şi a fost pe entuziasmul tuturor, şi mai ales cu un parfum extraordinar care îţi ăndrumă mintea la cele mai neimaginate vise... Dar, probabil, spinii tăi nu îmi vor face bine, ba chiar mă vor răni.
Cu un animăluţ sau un fluturaş să fi care să zboare în preajma mea şi să mă delireze cu iubirea lui, dar odată cu iarna îngheaţă. Totuşi, ştiu că dacă vei fi tu însuţi mă vei putea face fericită. Doar prin simplul fapt că eşti TU... atâta vreau. Doar pe tine....
Aş vrea din tot sufletul meu pustnic şi nefericit să te întorci înapoi... înapoi unde ţi-e locul. Vino şi învaţă-mă să iubesc din nou, chiar mai mult ca altădată... Reaprinde-mi flacăra iubirii! Învaţă-mă să dăruiesc iubirea şi să o primesc cu cea mai mare onoare, căci iubirea...ei bine, iubirea te face să pluteşti, să trăieşti într-o altă lume mai bună, mai colorată, te face să te simţi euforic şi atât de bine....Doamne, atât de bine!!
Ce n-aş da să te pot aduce lângă mine.... Ascultă-mă! Coboară-ţi al tău Luceafăr blând asupra-mi şi lasă-l să mă învăluie cu strălucire, iubire, mirifica iubire, cu speranţă, încredere, cu parfumul afrodiziac... Lasă-l să mă reînvie, să mă aprindă, să mă primească lângă el, să mă-nveţe să zbor, să plutesc, să visez la cele mai mari nerealităţi, să iubesc, să zâmbesc şi să dăruiesc fericire.
Luceafăr din ceruri, tu nu-ţi asculta creatorul, tu vino la mine! Promit să te preţuiesc cum nu ai fost niciodată preţuit, şi să te fac cunoscut în lumea-ntreagă chiar şi dincolo de ea. Ascultă-mă! Am nevoie de tine. Sunt derutată...nu ştiu ce să mai cred. Noapte de noapte visez la tine, noapte de noapte te vreau lângă mine. Vino....păzeşte-mă! Aruncă-ţi razele asupra mea şi ocroteşte-mă...luminează-mă. Fă-mă în aşa fel încât să pot să văd dincolo de realitate şi imaginaţie. Tu poţi face asta, eu de ce să nu o pot face ?
Dragă, Mihai Eminescu, imploru-te, lasă-ţi Luceafărul să vină la mine...
Orele se scurg anevoia.... Întinsă în pat, arunc privirea spre geamul aspru îngheţat.Zăresc o luminiţă în îndepărtare. Este o stea. De ce am zărit-o exact pe ea? Oare şi tu te uiţi la ea? ... Aş vrea sa fie în acest fel, să ne împreunăm sufletul, inima, mintea şi buzele printr-un sărut nevinovat. Vreau să fim doar unul singur, să fim o dorinţă, una arzătoare şi plină de speranţă şi naturaleţe. Vreau....da,asta vreau!
Poate că nu ar mai trebui să fiu aşa dură cu mine, nici cu alţii...poate ar trebui să îi tratez pe oamenii iubiţi ca şi cum aş vrea să fu iubită...
"Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face.", dar nimeni nu e perfect. Avem defecte... Nu contează dacă sunt minore sau majore,sunt doar....defecte. Nu se clasifică.
Ştiu că niciodată nu vei fi al meu...dar nici nu vrei. Te urăsc pentru asta! Ştii că te urăsc, dar ador că atunci când mă simt lipsită de speranţă vi la mine şi mă îndulceşti, mă fericeşti şi îmi redai speranţa.
Sunt atât de multe de învăţat, dar nu o poţi face, şi eşti atât de departe, dar cumva reuşesc să ajung la tine.
Nu sunt o sfântă, chiar nu sunt, dar sunt conştientă de ceea ce am făcut. Îţi promit că nu voi mai repeta greşelile făcute, şi nu-mi spune că nu mă ierţi pentru că nimeni nu e perfect. Îţi voi alunga durerea, mă voi împotrivii lumii....mă voi mişca repede şi încet... Trebuie să plec. Pentru cât timp nu ştiu. Doar.... Aşteaptă-mă! Şi dacă nu vrei, măcar prefă-te că mă aştepţi...
Mi-e scârbă de rataţi, împuţiţi, imbecili, idioţi, nenorociţi,de...de...toţi libidinoşii de căcat... Iar aici nu mă refer doar la partea masculină a omenirii, ci şi de cea feminină. Niciunul nu e mai presus sau mai prejos decât celălalt.
Vă spun sincer, mi s-a făcut SILĂ de voi! Nu meritaţi nimic! Vă urăsc! Vă rog, faceţi-mi o favoare şi dispăreţi din ochii mei....dispăreţi din raza mea de acoperire.
Mi-am propus ca anul acesta să fiu "REA". Da! M-am convins... Eşti bun cu ei,eşti luat de prost....de fraier.
Iar asta e doar o parte din tot ceea ce am să le transmit acestor prefăcuţi. Restul vine de la sine...şi va veni destul de curând.
De data asta nu vă veţi mai bucura că mă vedeţi.
Mi se face şi mai mare silă numai când vă pomenesc.... Al dracului de indivizi!!!
Am zis-o şi pe asta. Nu m-am mai putut abţine!
