Şi eu? Cu “eu” cum rămâne? Nu trebuie să exist şi eu ? Sălaşul trupului meu nu tânjeşte decât după viaţă şi amor.
Batjocura e pretutindeni, dar viaţa cu un amor pasional e mai mult decât imposibilă! Tânjeşti după ea cum deşertul tânjeşte după apă, o doreşti cum un copil doreşte o acadea, dar mai presus nu o poţi avea cum un fluture nu poate avea o viaţă lungă.
Am pierdut încrederea şi tot ce cuprindea ea. Iubirii nu i-am îngăduit să plece. Cu ea simt că trăiesc, dar mor când dispare. E şireată… Niciodată nu ştii la ce să te aştepţi de la ea. Iubirea e singurul lucru care te joacă într-un mod dureros pe degete…
Şi totuşi nu pot să renunţ la EL! Oricât de mult aş vrea…. Îl iubesc cum îngerii iubesc trăirea lor în Rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu