CITEŞTE-MĂ

     A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu aş fi povestit acum... Era o fată, nu singuratică, ci doar mai retrasă deoarece îi era frică să cunoască alţi oameni. De ce? Ea ştia că oricine poate să îi facă rău, şi cum putea fi uşor rănită, a preferat să rămână la oamenii obişnuiţi, prietenii ei de-o viaţă.
     Era fericită, dar ştia că ceva îi lipseşte. Visa...visa într-una, dar nu putea trăi numai din asta. S-a hotărât să mai ofere încă o şansă sufletului ei. Atunci ea a cunoscut, da, un băiat. Nu ştia ce şi cum e de el, dar "De ce nu?", şi-a spus ea. Greşeala a fost că atunci când l-a întâlnit ea a văzut doar prezentul... Nu s-a gândit şi la consecinţele din viitor în ciuda faptului că era o visătoare.
     Au vorbit, şi au vorbit, şi iar au vorbit... Zi şi noapte. Luna le era astrul care îi împreuna, iar Soarele, steaua care le îndeplinea dorinţele. Era împlinită, atât de împlinită încât nu mai vedea nimic în jurul ei decât pe el.
     Băiatul era un frumos tânăr, pe gustul ei, impecabil şi manierat. Ea, însă, era surprinsă. Credea că este minţită sau că cineva îşi bate joc de ea. Dar, în cele din urmă, s-a convins că mai există cineva pe lumea asta care să fie decent.
     El o îmbuna  şi o îndulcea cu vorbele lui... Dar şi ce vorbe! Erau minunate! Credea că vorbeşte cu un poet ascuns. Nimeni nu o mai putea distrage de la această minune. Era numai a ei...şi era atât de fericită cum nu a fost în viaţa ei.
     Şi cum toate femeile adoră acest lucru, era şi romantic. Avea atâta romanţă în el  încât te pierdeai în propriile gânduri. Te pierdeai, iar cuvintele dispăreau... Fata era moleşită complet. Se ataşase de el... Ţinea la el mai mult decât ar fi crezut că ar fi putut să ţină la o persoană într-un timp atât de scurt.
     Ca într-un vals, simţea că plutea, că prinde aripi, şi în cele din urmă...era în al nouălea cer. Şi numai el a putut să o facă să se simtă aşa.
     Într-o zi, pe înserat, a început o discuţie nocturnă. După o glumă, două, el a început să-i destăinuiască dorinţele: "Mi-ar fi plăcut să fi lângă mine." Fata a rămas fără cuvinte. Era atât de emoţionată încât nimeni nu putea să o trezească la realitate... Atunci el a continuat: "Mi-ar plăcea ca să dormim împreună şi să mă trezesc cu tine în braţe. Sau să mă  trezesc înaintea ta şi să te privesc cum dormi." Tremura din toate încheieturile şi îi era teama ca nu cumva din cauza tăcerii ei băiatul să creadă altceva. El, în continuare: "Mi-ar plăcea ca atunci când mă trezesc, să mă trezesc cu gândul la tine. Să ştiu că eşti acolo pentru mine." Se înmuiase toată. Din acea clipă a crezut că şi visele pot deveni realitate. Era al ei, iar ea a lui. Nimic nu ar fi fost mai perfect decât asta. Nu mai sunt doi, ci doar unul... El şi ea ce se topesc într-un înger. Orice vis de-al ei l-a îndepărtat. Acum avea unul nou, unul împlinit deja. Nu putea să îşi mai imagineze altceva decât momentul în care se vor vedea.
     Chiar dacă el era realist, iar ea o visătoare incurabilă, aveau multe în comun. Ea se simţea completată de el. Era în Rai cu el, chiar şi mai sus... Sorbea fiecare cuvinţel de-al lui, iar când el tăcea, stătea cu ochii închişi, relaxată, amintidu-şi fiecare vorbă....şi imaginându-şi-o. Altceva mai perfect de atât nu putea să ceară. Să se adune toate visele într-unul, toate dorinţele într-una, toţi poeţii, scriitorii într-unul... Nu-i vroia. Nu se compara nimic cu el.
     De acum înainte ceva obişnuit pentru amândoi era să vorbească non-stop... Au învins până şi noaptea. Nimic nu le mai stătea în cale... Asta până când ea a călcat strâmb, a greşit. Iar el a învinuit-o într-un cel mai josnic mod. Vroia să se simtă, ceea ce e specific, masculul Alfa. I-a crezut până şi pe alţii, care nu au spus un lucru prea frumos despre ea, l-au  minţit. Şi cum toate au un sfârşit, şi poveste lor are. S-a ţinut tare ea la sfârşit, dar după ce totul s-a încheiat se simţea lipsită de viaţă şi se învinuia pentru tot. Pentru ceartă, pentru timpul pierdut, pentru credibilitate, pentru neatenţie, pentru....pentru ea. Stătea nopţi întregi nedormite, singură într-un colţ al uitării.
     Şi-a amintit de ceea ce se întâmplase înaintea lui. Era exact la fel. Şi,culmea, îşi promisese că nu se va mai întâmpla aşa ceva... Dar pentru el, doar pentru el, şi-a încălcat promisiunea. Nu mai avea încredere în nimeni. Nici măcar în ea. A fost ceva mult prea brusc pentru ea, nici măcar nu se aştepta la aşa ceva. Credea că va fi altfel, că va fi ceva.... Dezamăgirea îşi arăta adevărata faţă. Ce mai avea de făcut acum era să....să aştepte. Ce? Nici măcar ea nu ştia ce vroia mai exact. Tot ce avea erau visele ei....