Aş vrea din tot sufletul meu pustnic şi nefericit să te întorci înapoi... înapoi unde ţi-e locul. Vino şi învaţă-mă să iubesc din nou, chiar mai mult ca altădată... Reaprinde-mi flacăra iubirii! Învaţă-mă să dăruiesc iubirea şi să o primesc cu cea mai mare onoare, căci iubirea...ei bine, iubirea te face să pluteşti, să trăieşti într-o altă lume mai bună, mai colorată, te face să te simţi euforic şi atât de bine....Doamne, atât de bine!!
Ce n-aş da să te pot aduce lângă mine.... Ascultă-mă! Coboară-ţi al tău Luceafăr blând asupra-mi şi lasă-l să mă învăluie cu strălucire, iubire, mirifica iubire, cu speranţă, încredere, cu parfumul afrodiziac... Lasă-l să mă reînvie, să mă aprindă, să mă primească lângă el, să mă-nveţe să zbor, să plutesc, să visez la cele mai mari nerealităţi, să iubesc, să zâmbesc şi să dăruiesc fericire.
Luceafăr din ceruri, tu nu-ţi asculta creatorul, tu vino la mine! Promit să te preţuiesc cum nu ai fost niciodată preţuit, şi să te fac cunoscut în lumea-ntreagă chiar şi dincolo de ea. Ascultă-mă! Am nevoie de tine. Sunt derutată...nu ştiu ce să mai cred. Noapte de noapte visez la tine, noapte de noapte te vreau lângă mine. Vino....păzeşte-mă! Aruncă-ţi razele asupra mea şi ocroteşte-mă...luminează-mă. Fă-mă în aşa fel încât să pot să văd dincolo de realitate şi imaginaţie. Tu poţi face asta, eu de ce să nu o pot face ?
Dragă, Mihai Eminescu, imploru-te, lasă-ţi Luceafărul să vină la mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu